17.9 C
București
joi, aprilie 23, 2026

Analize și Trenduri – Stocul spațiilor industriale și logistice din România ar putea depăși 8 milioane de metri pătrați, anul viitor – Sinteza

3 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -cresterea vanzarilor

Sumarizare automata

Stocul spațiilor industriale și logistice din România ar putea depăși pragul de 8 milioane de metri pătrați la finalul lui 2025, dacă se menține ritmul anual de dezvoltare, potrivit unei analize realizate de o companie de consultanță imobiliară...

La jumătatea acestui an, la nivel național erau operaționali mai mult de 7,125 milioane de metri pătrați de astfel de spații, mai mult de 50% reprezentând proiecte dezvoltate în București și în regiunea de Vest a țării...

„Chiar dacă în ultimii ani am observat o diversificare a zonelor ce au beneficiat de investiții în proiecte de spații de depozitare, impulsionată de cererea susținută mai ales de firmele de logistică și de cele de retail, dar și de investițiile în infrastructură...

Stocul spațiilor industriale și logistice din România ar putea depăși pragul de 8 milioane de metri pătrați la finalul lui 2025, dacă se menține ritmul anual de dezvoltare, potrivit unei analize realizate de o companie de consultanță imobiliară. La jumătatea acestui an, la nivel național erau operaționali mai mult de 7,125 milioane de metri pătrați de astfel de spații, mai mult de 50% reprezentând proiecte dezvoltate în București și în regiunea de Vest a țării, în timp ce Sud-Est și Nord-Est au cea mai redusă densitate, potrivit raportului Romania Industrial & Logistics Market, realizat de Cushman & Wakefield Echinox.

„Chiar dacă în ultimii ani am observat o diversificare a zonelor ce au beneficiat de investiții în proiecte de spații de depozitare, impulsionată de cererea susținută mai ales de firmele de logistică și de cele de retail, dar și de investițiile în infrastructură, principalele hub-uri regionale rămân de departe București-Ilfov (49,2%), regiunile de Vest (14,7%), Sud-Muntenia (10,6%), Centru (9%) și Nord-Vest (8,9%). Cele mai puțin dezvoltate regiuni din punct de vedere al spațiilor industriale și logistice construite sunt Nord-Est (3,3% din stoc) și Sud-Est (1,7%). Spre comparație, stocul din Chitila din apropierea Bucureștiului este comparabil cu suprafața construită în zona Moldovei și a Dobrogei”, se arată în comunicatul companiei, citat de Agerpres.

Pentru 2024 se preconizează finalizarea a circa 500.000 de metri pătrați de spații industriale și logistice, dintre care peste 50% urmează să fie construite în București, zona de Vest și în Sud-Muntenia.

Activitatea tranzacțională a rămas la un nivel ridicat, companiile închiriind în perioada ianuarie 2023 – iunie 2024 spații cu o suprafață de aproape 1,5 milioane de metri pătrați. În condițiile în care în aceeași perioadă au fost construiți puțin peste 520.000 de metri pătrați de spații noi la nivel național, rata de neocupare a coborât sub 5%, ceea ce oferă oportunități de dezvoltare, inclusiv în zone cu stoc modern redus, comentează sursa citată.

București-Ilfov a atras cea mai mare parte a cererii în ultimele 18 luni, 48% din volumul tranzacțiilor de închiriere realizându-se pentru spații aflate în proiecte din apropierea Capitalei. Acesta este urmat de zona de Vest, cu 20% din cerere și Centru, cu 10% din suprafața tranzacționată.

„Decalajul existent între cele 8 regiuni ale țării din punct de vedere al contribuției la PIB sau al fluxului de investiții străine directe atrase poate fi observat și la nivelul distribuției stocului de spații industriale și logistice. Acest segment imobiliar a contribuit din plin la performanța zonelor campioane din punct de vedere al generării de business și de investiții străine, oferind infrastructura necesară pentru dezvoltare. Pe de altă parte, investițiile în noi proiecte industriale și logistice vor viza în principal zonele cu cei mai buni indicatori macroeconomici. Din acest motiv, considerăm că va fi dificil să vedem o creștere spectaculoasă a activității de construcție pe acest segment, atât timp cât decalajele menționate mai sus nu sunt diminuate”, a declarat Vlad Săftoiu, Head of Research Cushman & Wakefield Echinox, citat în comunicat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.ceccarbusinessmagazine.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -dezvoltare afacere

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!