Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, într-un interviu, că România se află în prezent sub procentul de 3% de respingere a cererilor cetățenilor români pentru vize în SUA, criteriu necesar ca țara noastră să fie admisă în programul Visa Waiver.
Rata de respingere este pe un trend descedent în continuare, a afirmat prim-ministrul, la Realitatea TV, și a adăugat că anunțul oficial al admiterii României în programul Visa Waiver va fi făcut în jurul datei de 15 octombrie.
Evenimente
7 octombrie – Eveniment Profit Energy.forum – Ediția a VIII-al Parteneri: ACUE, Black Sea Oil &Gas, D&B David și Baias, Electrica Furnizare, eon, Premier Energy, Raiffeisen Bank, Transgaz
15 octombrie – Eveniment Profit Health.forum – Crizele sanitare și reziliența sistemului medical românesc – Ediția a XIV-a. Parteneri: Bristol Myers Squibb, Crisia Farm, UCB
31 octombrie – Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: ARB, BCR, BRD, Garanti BBVA
5 noiembrie – Gala Profit – Povești cu Profit… Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank
Anterior, și ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Dan-Andrei Muraru, afirmase că România se află pe ultima sută de metri în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor de admitere în programul Visa Waiver.
„Suntem pe ultima sută de metri, adică până la sfârșitul anului fiscal american, care se termină la 1 octombrie anul acesta, suntem convinși că va fi îndeplinit criteriul de a fi sub 3% rată de respingere din toate aplicațiile cetățenilor români pentru vize în SUA. Ambasada Statelor Unite a acordat anul acesta un număr uriaș de vize, cred că se vor apropia de 50.000, poate 60.000. Sunt foarte multe aplicații venite și din mediul privat și din mediul guvernamental și credem că este o șansă foarte bună. Anul trecut fiscal, care s-a încheiat la 1 octombrie 2023, am fost la o rată de respingere de peste 8%, deci putem să fim anul acesta sub 3%”, a declarat ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Dan-Andrei Muraru.
La reducerea ratei de refuz a cererilor de viză pare să fi contribuit și faptul că zeci de mii de bugetari și-au decontat vizele pentru SUA, Guvernul oferind bani pentru a susține Visa Waiver.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.profit.ro).