28.1 C
București
joi, iunie 20, 2024

HoReCa – Cum a reuşit un tânăr român ce a intrat în afaceri de la vârsta de 18 ani ca până la 32 să dezvolte un lanţ de peste 40 de restaurante – Sinteza

4 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -cresterea vanzarilor

Sumarizare automata

Cine este Cătălin Gheorghe? Are 32 de ani, iar toată cariera şi-a construit-o în ospitalitate; A intrat în domeniu la 18 ani, când s-a asociat cu un prieten şi au deschis împreună o cafenea cu specific oriental, undeva în zona 13 Septembrie din Bucureşti; A vândut partea sa ulterior, către fostul asociat, pentru a se alătura, unui alt prieten într-un business cu şaorma; Au deschis trei şaormerii împreună, iar apoi a cedat din nou acţiunile pentru a porni, de data aceasta Tomcat Hospitality pe cont propriu; Acum, grupul Tomcat numără circa 40 de localuri, iar ambiţia fondatorului nu se opreşte aici.În piaţa HoReCa din România, o piaţă puternic fragmentată, cu circa 40.000 de restaurante, baruri şi cafenele, există mai multe modele de business.

Avea 18 ani când a făcut primii paşi în antreprenoriat. A pariat încă de la început pe ospitalitate, unde şi-a construit de altfel întregul drum. De la o cafenea cu specific oriental, a ajuns la trei Şaormerii, iar apoi, treptat, a dezvoltat un grup cu circa 40 de restaurante şi afaceri de 15 milioane de euro anul trecut. Iar planurile lui Cătălin Gheorghe nu se opresc aici. După 14 ani în HoReCa, el vrea să apese pedala de acceleraţie şi vizează ca în cinci ani businessul să ajungă la circa 100 mil. euro şi 100 de unităţi sub branduri precum Treevi Pizza al Taglio, Fabrica de Ciorbe sau Sagakura.

Cătălin Gheorghe are 32 de ani, iar antreprenoriatul a fost întotdeauna singura opţiune. Recunoaşte că a fost şi inspirat de părinţii săi, care la rândul lor sunt antreprenori, deşi într-un cu totul alt domeniu. „Eu provin dintr-o familie de antreprenori, dar familia nu m-a sprijinit financiar decât cu o mică sumă de bani la început şi cu o maşină pe care am vândut-o apoi, pentru a susţine businessul cu şaormerii. În schimb, m-a susţinut şi mă susţine în continuare moral.”

A intrat în ospitalitate când avea 18 ani, când s-a asociat cu un prieten într-un business de tip cafenea cu specific oriental, un local deschis undeva în zona 13 Septembrie din Bucureşti. „El a venit cu spaţiul, iar eu cu investiţia”, îşi aminteşte antreprenorul. A vândut partea sa ulterior, către fostul asociat, pentru a se alătura unui alt prieten, într-un business cu shaorma. Au deschis trei şaormerii împreună, iar apoi a cedat din nou acţiunile pentru a porni Tomcat Hospitality, de aceasta data pe cont propriu. „Eu doar HoReCa am făcut. Am intrat în domeniu la 18 ani”, spune Cătălin Gheorghe. Businessul actual, Tomcat Hospitality, un grup cu aproape 40 de restaurante sub mai multe branduri şi cu afaceri de 15 milioane de euro anul trecut, l-a pornit în 2016. Atunci a deschis primul restaurant – Noa RestoClub – pe Calea Victoriei.

Era luna septembrie. Circa doi ani mai târziu, în octombrie 2018, a apărut prima pizzerie sub brandul Treevi Pizza al Taglio, poate cel mai cunoscut brand din portofoliul antreprenorului şi, cu siguranţă, cel mai extins. „Experienţa de până acum şi etapele prin care am trecut mi-au demonstrat că în domeniul acesta ai nevoie de un concept scalabil. Primul astfel de proiect pentru noi a fost Treevi.” Astăzi sunt aproape 20 de localuri sub acest nume (pragul va fi atins până la jumătatea anului), dintre care două francize. Procesul de dezvoltare în sistem de franciză a fost pus pe pauză momentan, antreprenorul pariind pe expansiune prin forţe proprii. Al treilea concept – Fabrica de Ciorbe – a apărut în mai 2020, prima unitate fiind inaugurată în zona APACA din Capitală. Astăzi sunt 14 astfel de unităţi şi expansiunea continuă alert, acest brand mergând împreună cu Treevi în multe dintre spaţii.


Cine este Cătălin Gheorghe?

Œ Are 32 de ani, iar toată cariera şi-a construit-o în ospitalitate;

 A intrat în domeniu la 18 ani, când s-a asociat cu un prieten şi au deschis împreună o cafenea cu specific oriental, undeva în zona 13 Septembrie din Bucureşti;

Ž A vândut partea sa ulterior, către fostul asociat, pentru a se alătura, unui alt prieten într-un business cu şaorma;

 Au deschis trei şaormerii împreună, iar apoi a cedat din nou acţiunile pentru a porni, de data aceasta Tomcat Hospitality pe cont propriu;

 Acum, grupul Tomcat numără circa 40 de localuri, iar ambiţia fondatorului nu se opreşte aici.


În piaţa HoReCa din România, o piaţă puternic fragmentată, cu circa 40.000 de restaurante, baruri şi cafenele, există mai multe modele de business. Cei mai mulţi antreprenori din industrie operează 1-2 localuri. Cei care decid să se extindă, o fac fie sub forma unei reţele sub acelaşi nume, fie sub forma unui portofoliu divers, fiecare local fiind operat sub un alt brand. Puţini sunt cei care au făcut un mix între aceste modele de afaceri. Cătălin Gheorghe este unul dintre ei. „În august 2021, am deschis Elephante, apoi Osteria Treevi, în septembrie 2022.” Anul trecut, în toamnă, a venit rândul Sagakura, iar al doilea restaurant sub acest brand a fost şi el inaugurat recent pe Calea Victoriei. Cel mai nou brand din portofoliul Tomcat Hospitality este Bao House by Sagakura, lansat în martie anul acesta. „Este un concept de fast-food premium şi ţintim patru unităţi până la jumătatea anului.”

De altfel, Treevi, Fabrica de Ciorbe şi Bao House by Sagakura sunt mărcile din portofoliu care vor fi dezvoltate şi scalate cel mai rapid, spune Cătălin Gheorghe. Cele trei sunt businessuri de volum, mai exact afaceri unde există un număr mare de clienţi şi un bon cu valoare mai mică.  Multă lume poate cumpăra produse la pachet, fapt pentru care spaţiile sunt mai mici sau au puţine locuri la mese. De altfel, pentru a optimiza suprafeţele ocupate, antreprenorul vrea să meargă într-un singur loc cu toate cele trei nume. „În cele mai multe dintre cazuri, cu Treevi şi cu Fabrica de Ciorbe am mers împreună. Acum vrem să dezvoltăm şi Bao House alături de ele.” Sunt deja semnate două contracte – unul într-un mall, iar un altul în stradal – unde se vor deschide toate trei. „Mai mult, o să încercăm să adaptăm unele spaţii pe care le avem deja ca să includem şi Bao House.” Uitându-se la businessul său, Cătălin Gheorghe spune că el a început să se dezvolte accelerat postpandemie, când multe spaţii bune s-au eliberat. Totuşi, loc de creştere există în continuare. Şi mult.

Antreprenorul vede criza sanitară drept un eveniment cu dublă importanţă. Pe de-o parte, a fost cel mai dificil moment pentru business, ca de altfel pentru cele mai multe afaceri din ospitalitatea locală şi de pretutindeni. Pe de alta, a fost o oportunitate pentru dezvoltarea ulterioară. „Pandemia a fost cel mai dificil moment pentru noi, dar totuşi, chiar şi atunci, eram încrezător că vom rezista. Marele nostru noroc a fost că am avut cash şi am putut să ne plătim furnizorii aproape la zi, mai exact înainte de termen. Faptul că nu am avut datorii a fost motivul pentru care am rezistat.” În 2020, grupul avea doar 6-7 unităţi, expansiunea alertă având loc postpandemie, când au apărut şi multe spaţii bune care au putut fi închiriate. Astfel, între timp, reţeaua a crescut de circa şase ori, vârful de lance fiind brandul Treevi, activ pe piaţa de pizzerii. Al doilea motor de dezvoltare îl reprezintă Fabrica de Ciorbe. Spre comparaţie, în continuare sunt localuri care au rămas singurele sub brandul lor. Este chiar cazul primului restaurant din grupul Tomcat, NoA. „Ne-am dezvoltat datorită oportunităţilor apărute. Înainte nu am fi avut acces la astfel de spaţii. Plătim chirii mari, dar fructificăm orice metru pătrat.” El recunoaşte totodată că dezvoltarea businessului reprezintă cheia pentru o creştere mai alertă. Mai exact, cu cât eşti un grup mai mare, cu mai multe localuri, cu atât discuţiile cu proprietarii de spaţii se desfăşoară altfel. „Sunt mai dispuşi să închirieze unei companii bine ancorate în piaţă.”


<!–

–>

Tocmai de aceea, Cătălin Gheorghe apasă pedala de acceleraţie.

Tomcat are operaţiuni şi la Iaşi (3 restaurante), Suceava (1), Cluj (2) şi Braşov (1), deşi Bucureştiul e cea mai mare piaţă. De asemenea, Treevi e un brand prezent şi-n aeroportul din Otopeni, prin operatorii de acolo. „Vrem să ne extindem la nivel naţional cu Treevi, Fabrica de Ciorbe şi Bao House. Bucureştiul mai permite doar 3-4 Treevi. La nivel de provincie văd, în cinci ani,  încă 20 de unităţi comune cu toate trei brandurile.”

O pizzerie Treevi independentă (fără celelalte două branduri în proximitate) măsoară între 25 şi 120 mp, pe când cel mai mare spaţiu din grup e cel ocupat de Osteria Treevi, şi anume 700 mp. „Cred că în industria asta, cheia e spaţiul, dar contează şi să reuşeşti să îţi adaptezi businessul la spaţiul pe care-l ai. Noi am avut această oportunitate şi am putut să venim cu concepte noi. Nu ne oprim aici, vom mai lansa branduri şi concepte noi, două sunt deja conturate, vor fi cele mai mari ale noastre ca investiţie, suprafaţă, tot.” Aşadar, când vorbeşte de viitor, el spune că vrea să dezvolte atât unele dintre mărcile deja existente, cât şi să lanseze altele noi. E loc de alte nume şi alte formate în domeniu. „Spaţiile le avem luate, iar planul făcut”, spune antreprenorul despre următorii paşi. Fondatorul Tomcat Hospitality se defineşte ca fiind un visător, aşa că, uitându-se în urmă, crede că în 2016 spera să ajungă unde e astăzi. Acum însă, recunoaşte că vrea şi mai mult.  Îşi doreşte ca în cinci ani businessul să ajungă la circa 100 de milioane de euro şi 100 de unităţi. El adaugă că atunci când vorbeşte de o unitate include sub aceeaşi umbrelă şi Treevi şi Fabrica de Ciorbe şi Bao House. Astăzi, când spune că sunt circa 40 de restaurante în grup, le analizează separat. „Nu mă văd făcând exit în următorii 20 de ani. Am avut ofete pe masă, dar nu m-a interesat să vând. Pe viitor, odată cu dezvoltarea accelerată, e posibil să atragem parteneri, dar nu vreau să ies din business”, explică el. Până acum, expansiunea a făcut-o cu forţe proprii sau cu credite bancare. Spre exemplu, în 2023, Tomcat Hospitality a avut un buget de investiţii de 3 mil. euro. În ceea ce priveşte încasările, grupul a închis anul trecut cu afaceri de 15 mil. euro şi estimează vânzări de 20-25 mil. euro în 2024. „Astăzi, businessul este aşa cum l-am gândit de la început, este un business stabil. Am avut probleme financiare doar în primul an, când am avut investiţia iniţială, dar am avut şi datorii de încă 75% din valoarea acesteia, bani necesari pentru a funcţiona.” Afirmă că cel mai bun moment pentru afacerea sa este prezentul, pentru că toate brandurile sunt pe plus, echipa e mai mare şi mai solidă, iar el are deja în minte şi în plan noi concepte şi deschideri. Grupul are circa 200 de salariaţi, potrivit lui Cătălin Gheorghe. Adaugă că a vrut încă de la început un business offline, de aceea componenta de livrări a adăugat-o doar în pandemie. Şi acum, online-ul are doar 10% în cazul Treevi, iar la celelalte branduri ponderea e de 1-2% din vânzări. „Noi, încă de la început, ne-am poziţionat ca un business de restaurant, nu unul de cafenea, ceea ce înseamnă un bon mediu mai mare. Avem componenta de cafea inclusă în meniu, dar nu suntem o cafenea. Oamenii nu vin la noi să tragă de o apă toată ziua”, afirmă el.

Potrivit lui Cătălin Gheorghe, întregul grupul are circa 10.000 de clienţi pe zi.   

Cronologia Tomcat Hospitality:

septembrie 2016 – A fost deschis restaurantul NoA;

octombrie 2018 – A apărut prima pizzerie sub brandul Treevi Pizza al Taglio. Astăzi sunt aproape 20 de localuri sub acest nume;

mai2020 – Este lansat al treilea concept – Fabrica de Ciorbe. Astăzi sunt 14 astfel de unităţi;

august2021 – A fost deschis Elephante;

septembrie2022– A venit rândul Osteria Treevi;

septembrie2023 – A fost lansat restaurantul Sagakura de la America House. Al doilea restaurant sub acest brand s-a deschis recent pe Calea Victoriei;

martie2024– Cel mai recent brand din portofoliul este Bao House by Sagakura. Este un concept de fast-food premium.

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.businessmagazin.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -dezvoltare afacere

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!