9.9 C
București
duminică, aprilie 19, 2026

Energie – Eficientizarea energetică – impulsionată prin obligativitatea reducerii consumului anual de energie – 13.03.2023 – Sinteza

3 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -cresterea vanzarilor

Sumarizare automata

Consumul de energie trebuie redus cu 11,7% la nivelul Uniunii Europene până în anul 2030, au stabilit vineri negocitatorii Parlamentului European cu cei ai Consiliului UE, conform anunţului făcut de deputatul european Niels Fuglsang (S&D, DK), raportor pentru directiva privind eficienţa energetică.

Pentru prima dată, avem un obiectiv de consum de energie pe care statele membre sunt obligate să-l îndeplinească", a declarat Niels Fuglsang, potrivit unui comunicat de presă emis de Comisia ITRE (Comisia pentru Industrie, Cercetare şi Energie) din cadrul Parlamentului European.

Potrivit acordului provizoriu încheiat vineri între negociatorii celor două instituţii europene, statele membre ar trebui să asigure în mod colectiv o reducere a consumului de energie cu cel puţin 11,7% la nivelul UE până în 2030 (comparativ cu proiecţiile Scenariului de referinţă din anul 2020)...

Eficientizarea energetică va fi impulsionată prin noile norme adoptate la nivelul Parlamentului şi Comisiei UE, care stabilesc o reducere graduală a consumului anual de energie de către statele membre ale Uniunii Europene. Consumul de energie trebuie redus cu 11,7% la nivelul Uniunii Europene până în anul 2030, au stabilit vineri negocitatorii Parlamentului European cu cei ai Consiliului UE, conform anunţului făcut de deputatul european Niels Fuglsang (S&D, DK), raportor pentru directiva privind eficienţa energetică.

„Sunt foarte bucuros că am reuşit să împingem statele membre către obiective mult mai ambiţioase de eficienţă energetică. Este extrem de important să nu mai depindem de energia rusă în viitor, în timp ce urmărim atingerea obiectivelor climatice. Astăzi a fost o mare victorie. Un acord nu numai bun pentru clima noastră, ci şi rău pentru Putin. Pentru prima dată, avem un obiectiv de consum de energie pe care statele membre sunt obligate să-l îndeplinească”, a declarat Niels Fuglsang, potrivit unui comunicat de presă emis de Comisia ITRE (Comisia pentru Industrie, Cercetare şi Energie) din cadrul Parlamentului European.

Potrivit acordului provizoriu încheiat vineri între negociatorii celor două instituţii europene, statele membre ar trebui să asigure în mod colectiv o reducere a consumului de energie cu cel puţin 11,7% la nivelul UE până în 2030 (comparativ cu proiecţiile Scenariului de referinţă din anul 2020). Un mecanism robust de monitorizare şi punere în aplicare va însoţi acest obiectiv pentru a se asigura că statele membre îşi realizează contribuţiile naţionale la acest obiectiv obligatoriu al UE. Deputaţii europeni şi Preşedinţia Consiliului au convenit, de asemenea, asupra unei economii medii anuale de energie de 1,5% pentru statele membre până în anul 2030. După aprobarea acordului, fiecare stat va începe să economisească în prima fază, până la sfârşitul anului 2025, 1,3% din consumul anual şi va ajunge progresiv, până la finalul anului 2030, la o economie de 1,9%.

Ţintele ar trebui atinse prin măsuri la nivel local, regional şi naţional, în diferite sectoare – cum ar fi administraţie publică, clădiri, întreprinderi, centre de date, etc.. Deputaţii europeni au insistat că schema ar trebui să acopere în special sectorul public, care va trebui să reducă consumul final de energie cu 1,9% în fiecare an. Statele membre ar trebui, de asemenea, să se asigure că minim 3% din clădirile publice sunt reconvertite în fiecare an în clădiri cu energie aproape zero sau clădiri cu emisii zero. Acordul stabileşte, de asemenea, noi cerinţe pentru sisteme eficiente de termoficare.

Acordul provizoriu urmează să fie aprobată de Parlament European şi de Consiliul UE.

Amintim că, în 14 iulie 2021 Comisia Europeană a adoptat pachetul „Fit for 55”, adaptând legislaţia existentă în materie de climă şi energie pentru a îndeplini noul obiectiv al UE de reducere cu minimum 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) până în 2030. Un element al pachetului este revizuirea Directivei privind energia regenerabilă (RED II), care va ajuta UE să atingă noul obiectiv de 55% GES. Conform RED II în vigoare în prezent, UE este obligată să se asigure că minimum 32% din consumul său de energie provine din surse regenerabile de energie până în 2030.

Pachetul „Fit for 55” include şi reformarea Directivei privind eficienţa energetică (DEE), aliniind prevederile acesteia la noul obiectiv de 55% GES. Această directivă stabileşte în prezent nivelul de economii de energie pe care UE trebuie să le facă pentru a îndeplini obiectivul convenit de îmbunătăţire cu 32,5% a eficienţei energetice până în anul 2030.

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.bursa.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -dezvoltare afacere

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!