Robotul Minerva ca: 
Devine tot mai evident că adoptarea la nivel de masă a automobilelor electrice (AE) este o fantezie. Dimensiunile sale în varianta americană au fost prezentate recent în Wall Street Journal de doi reprezentanţi ai Centrului Naţional pentru Analize Energetice, Jonathan Lesser şi Mark Mills.
După cum scriu Lesser şi Mills, noile standarde pentru emisiile de CO2 publicate de Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA) arată o mare încredere în creşterea accelerată a numărului de AE pe drumurile Americii.
Standardele extrem de dure au determinat criticii să acuze EPA că forţează adoptarea automobilelor electrice prin aproape toate mijloacele, mai puţin interzicerea directă a fabricării şi comercializării automobilelor cu motoare clasice.
Chiar şi EPA admite că ţintele pot fi respectate doar dacă vehiculele electrice reprezintă mai mult de jumătate din vânzările de vehicule noi până în 2032.
Dar „acest lucru nu se va întâmpla prea curând”, după cum subliniază autorii, în condiţiile în care „adoptarea pe scară largă a vehiculelor electrice va necesita o extindere fără precedent şi extrem de costisitoare a reţelelor electrice locale”.
Tocmai acest aspect este deseori neglijat în declaraţiile sforăitoare ale autorităţilor politice, de parcă nu ar reprezenta o problemă majoră din numeroase puncte de vedere.
WSJ subliniază că, dincolo de sumele uriaşe necesare pentru modernizarea, restructurarea şi extinderea reţelelor electrice, există probleme şi mai mari, cum ar fi lipsa resurselor reale şi a resurselor umane pentru construirea şi întreţinerea reţelelor.
Datele prezentate de Lesser şi Mills arată că este nevoie de „creşterea uriaşă a producţiei de transformatoare electrice, împreună cu mai multe centrale electrice şi linii de transmisie pentru producerea şi livrarea energiei”.
În condiţiile în care există între 60 şi 80 de milioane de transformatoare de distribuţie în cartiere, care sunt proiectate pentru sarcinile existente, rata de înlocuire a transformatoarelor vechi nu este suficientă.
Estimările preluate de autori arată că sunt vândute anual circa un milion de transformatoare noi în SUA. Circa două treimi sunt utilizate pentru înlocuirea celor vechi.
„Această rată de înlocuire nu este nici pe departe pe măsura viselor EPA. Vor fi necesare milioane de transformatoare, mai multe şi mai grele, pentru a face faţă unor niveluri de putere mai ridicate şi unei utilizări mai frecvente, chiar dacă multe vehicule electrice sunt încărcate peste noapte”, se subliniază în articolul WSJ.
Instalarea unor transformatoare mai mari şi mai grele înseamnă şi înlocuirea stâlpilor de susţinere, adică producţie suplimentară de ciment, una dintre cele mai mari surse de emisii de CO2 şi de particule în suspensie.
Valul „modernizărilor” trebuie să ajungă apoi la nivelul locuinţelor individuale, indiferent dacă sunt case sau apartamente, iar „electricienii vor trebui să instaleze noi circuite pentru încărcătoarele de vehicule electrice, în timp ce multe case mai vechi vor avea nevoie de panouri electrice noi pentru a face faţă cererii crescute”.
Nu poate fi ignorată nici dimensiunea problemei staţiilor de alimentare construite la nivelul reţelei de drumuri şi autostrăzi.
„Replicarea celor aproximativ 195.000 de staţii de benzină cu amănuntul din ţară va necesita mult mai mult decât cele 4.000 de instalaţii de încărcare propuse de Administraţia Federală a Autostrăzilor”, scrie Wall Street Journal.
Washington Post a „dezvăluit” recent eficienţa programelor federale de construire a staţiilor de alimentare pentru automobilele electrice: „Investiţia de 7,5 miliarde de dolari a lui Biden pentru staţiile de încărcare a vehiculelor electrice a produs doar 7 staţii în doi ani”.
În acest ritm, va fi nevoie de aproape 1.200 de ani pentru construirea celor 4.000 de staţii „planificate” de Administraţia Federală a Autostrăzilor, prea târziu chiar şi pentru căpitanul Picard, dacă ar dori să-şi încarce nava Enterprise pentru un picnic la marginea drumului cu Spock.
Problema nu este doar de bani şi de incompetenţă a administraţiei Biden, care se manifestă pe multiple planuri.
Problema este şi de fizică, după cum subliniază autorii. „Având în vedere fizica electricităţii, mii de astfel de staţii de încărcare vor avea fiecare cererea de energie a unui întreg oraş, mai degrabă decât cea a unui magazin obişnuit”, scriu Lesser şi Mills, iar consecinţa directă este o cerere masivă pentru transformatoare de mari dimensiuni.
În plus, disponibilitatea transformatoarelor de mare putere nu reprezintă doar „un mare obstacol”, cum subliniază Lesser şi Mills, ci o misiune imposibilă, având în vedere capacitatea de producţie în SUA a acestor dispozitive.
„Livrarea celor mai mari transformatoare poate dura câţiva ani, iar costurile generale ale transformatoarelor au crescut cu 70% din 2018. Înlocuirea a zeci de milioane de transformatoare de distribuţie ar necesita cantităţi masive de cupru, dintre care cea mai mare parte va trebui să fie importată. Procesul ar depăşi, de asemenea, capacităţile de producţie ale celor câtorva producători americani”, se arată în articolul de la WSJ.
Mai mult, „Statele Unite depind în mare măsură de importurile de transformatoare pentru staţiile mari, în special din Asia, ceea ce ridică probleme evidente de securitate naţională”.
O astfel de dependenţă este de neconceput pentru orice naţiune care doreşte să-şi păstreze măcar o relativă autonomie şi subminează grav aşa-numita rezilienţă promovată agresiv de autorităţi, care dovedesc astfel că nu îi cunosc înţelesul nici măcar la nivel elementar.
Dincolo de scăderea continuă a capacităţii de producţie a materialelor necesare „electrificării” economiei americane, consecinţele sunt mult mai grave din punct de vedere al deficitului forţei de muncă.
„Adăugaţi scăderea numărului muncitorilor calificaţi pentru construirea şi instalarea acestui hardware specializat. Se pare că arhitecţii EPA cred că există o baghetă magică pentru a rezolva toate aceste probleme”, subliniază autorii, care îi consideră naivi pe pasionaţii de automobile electrice, deoarece aceştia consideră că totul este doar o problemă de bani, fără să considere barierele de netrecut din punct de vedere al fizicii, tehnologiei şi al calificării forţei de muncă.
Pentru evaluarea succesului tranziţiei forţate către adoptarea în masă a AE există un „hot spot” numit California.
După ce a forţat adoptarea legilor care să „faciliteze” tranziţia către AE, în paralele cu reglementări privind producerea energiei electrice din surse regenerabile, guvernatorul Gavin Newsom le-a cerut cetăţenilor, în vara anului 2022, să nu-şi conecteze automobilele la reţea în perioadele de vârf. Între timp, autorităţile Californiei au decis şi prelungirea semnificativă a duratei de funcţionare a singurei centrale atomice din stat, cea de la Diablo Canyon.
Dacă nici acest politician american, definiţie a „progresismului” climatic, nu poate forţa realitatea să se încline în faţa dorinţei arzătoare de a salva planeta, ce şanse ar putea avea ceilalţi politicieni, mai ales în Europa?
Iar dacă autorităţile sunt conştiente de aceste probleme, atunci adevărata intenţie din spatele interzicerii automobilelor clasice şi promovarea agresivă a celor electrice nu poate fi decât limitarea drastică a mobilităţii populaţiei şi închiderea acesteia în „lagăre” digitale.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.bursa.ro).
