Proiecte de investiții pentru țara noastră în abatoare pentru procesarea cărnii de ovine, construirea unei fabrici de procesare a laptelui praf și de procesare legume şi materie primă pentru obţinerea condimentelor. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că potențialul uriaș al agriculturii românești a fost prezentat de oficialii români în cadrul întâlnirilor pe care le-au avut în ultimele două zile cu oficialii și reprezentanții celor mai puternice companii din Qatar și Emiratele Arabe Unite.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat într-o postare făcută în urma vizitei de lucru pe care a efectuat-o alături de premierul Marcel Ciolacu și alți membrii ai Guvernului în Qatar și Emiratele Arabe Unite că au fost puse bazele unor proiecte majore de investiţii în zootehnie. Printre acestea se numără proiecte majore de investiții în domeniul zootehnic, privind dezvoltarea de abatoare pentru procesarea cărnii de ovine, construirea unei fabrici de procesare a laptelui praf, precum și construirea unei fabrici de procesare legume și materie primă pentru obținerea condimentelor.
Investiții în procesare
Florin Barbu a anunțat pe pagina sa de socializare că în cadrul întâlnirilor care au avut loc în ultimele zile a prezentat ”potenţialul uriaş al agriculturii româneşti”.
”Un nou drum pentru România prin dezvoltarea de proiecte pentru agricultură, zootehnie și procesare. România are nevoie de investiții în procesarea materiei prime pe care o obțin fermierii noștri! Numai așa vom crește valoarea produselor românești și vom echilibra balanța comercială. Am prezentat potențialul uriaș al agriculturii românești în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut în ultimele două zile cu oficialii și reprezentanții celor mai puternice companii din Qatar și Emiratele Arabe Unite”, a informat ministrul.
Șeful de la Agricultură a mai transmis că în cadrul vizitei oficiale s-au pus bazele unor proiecte majore în domeniul zootehnic.
”În cadrul vizitei oficiale a delegației Guvernului României, conduse de premierul Marcel Ciolacu, au fost puse bazele unor proiecte majore de investiții în domeniul zootehnic, privind dezvoltarea de abatoare pentru procesarea cărnii de ovine, construirea unei fabrici de procesare a laptelui praf, precum și construirea unei fabrici de procesare legume și materie primă pentru obținerea condimentelor. Toate acestea reprezintă rezultatul muncii unei echipe care își dorește și construiește pentru viitor”, a mai arătat Florin Barbu.
Conform informațiile furnizate de corespondentul care participă la vizita oficială, investițiile într-o fermă de vaci și o fabrică de lapte praf ar urma să fie făcute în județul Ialomița. Cele două obicetive ar urma să ajungă la 50 de milioane de euro.
Abatorul și centrul de procesare a cărnii urmează să fie construite în Insula Mare a Brăilei, fiind vorba despre un punct de sacrificare și prelucrare cu o capacitate de un milion de animale pe an.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (agrointel.ro).