Războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei a zdruncinat pacea în Europa, a făcut mii de victime și a întrerupt aprovizionarea cu alimente esențiale din Ucraina către restul lumii. Spre marele său merit, România, în colaborare cu Statele Unite, Republica Moldova și Uniunea Europeană, a răspuns atacurilor Rusiei la adresa securității alimentare globale prin accelerarea exporturilor de alimente ucrainene pe Dunăre până la Constanța și dincolo de aceasta.
Retragerea unilaterală și dură a Rusiei, în iulie, din Inițiativa privind exportul de cereale prin Marea Neagră (BSGI) a perturbat piețele de cereale, a amenințat securitatea alimentară globală și a împiedicat ca alimentele să ajungă la cele mai vulnerabile populații din lume. Până atunci, BSGI a servit drept un coridor umanitar vital care a permis porturilor ucrainene de la Marea Neagră să exporte cereale și bunuri esențiale, ocolind blocada Rusiei. Datorită BSGI, sute de nave au transportat aproape 33 de milioane de tone de cereale și produse alimentare în întreaga lume din Ucraina, prin Marea Neagră.
În timp ce Rusia a ales să transforme alimentele în arme, Statele Unite, România, Republica Moldova, Ucraina și Uniunea Europeană au încercat împreună să caute soluții viabile pentru a contracara retragerea Rusiei din BSGI și atacurile sale continue asupra transporturilor de cereale ucrainene și a infrastructurii de transport a alimentelor.
Coridoarele de solidaritate create de UE anul trecut ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina oferă o nouă infrastructură de transport care permite ca aproape toate exporturile de cereale ale Ucrainei să ajungă pe piețele globale, chiar dacă Putin refuză să deschidă portul Odesa. În ultimul an, exportul prin aceste rute a trecut de la aproximativ trei milioane de tone de mărfuri pe an la aproape trei milioane de tone exportate în fiecare lună.
România se remarcă în Europa prin rolul esențial pe care l-a jucat în susținerea exportului de cereale ucrainene pe piețele mondiale. De fapt, mai mult de jumătate din toate cerealele exportate de Ucraina au tranzitat România în drumul lor către consumatorii din întreaga lume. De la începutul războiului, România a facilitat transportul a aproximativ 30 de milioane de tone de cereale ucrainene pe Dunăre și prin portul Constanța.
Asistența acordată de România Ucrainei aduce beneficii pentru români. Eforturile României, finanțate prin UE, de a-și moderniza propria infrastructură feroviară, fluvială și portuară au sporit eficiența transportului de cereale în regiune și în același timp au stimulat creșterea economică în țară. Investițiile în infrastructura românească contribuie la creșterea exporturilor și importurilor românești, la crearea de noi locuri de muncă pentru lucrătorii români din agricultură, inginerie și construcții și la atragerea de noi investiții în România. O infrastructură mai bună va facilita circulația persoanelor și a bunurilor, reducând timpul și costurile de călătorie.
La fel de important este faptul că leadership-ul României în acest domeniu a contribuit la evitarea foametei și la scăderea prețurilor la alimente la nivel mondial. Românii se pot mândri cu rolul esențial pe care țara lor l-a jucat pentru a se asigura că cerealele vitale continuă să ajungă la cei care au cea mai mare nevoie de ele.
Statele Unite sunt mândre să fie partenerul României în susținerea acestor eforturi importante. Oficialii SUA și ai UE au colaborat în acest an pentru a facilita discuțiile dintre Ucraina, Republica Moldova și România cu privire la modalitățile de îmbunătățire și extindere a acestor rețele pentru a permite ca grânele ucrainene să continue să circule în cantități mai mari. Acesta a fost subiectul principal al reuniunii internaționale pe care România a găzduit-o la Constanța, în 15 septembrie. Cu sprijinul SUA și al UE, România și-a stabilit un obiectiv ambițios și important, acela de a dubla cantitatea de cereale ucrainene care este expediată prin porturile dunărene către piețele mondiale, până în noiembrie.
Statele Unite sunt profund recunoscătoare României pentru aceste eforturi, dar și altele, de a contracara agresiunea neprovocată și oribilă și a Rusiei împotriva Ucrainei. Rusia a vizat infrastructura ucraineană de cereale prin atacuri cu drone. România a găsit resturi de drone pe teritoriul său suveran. Nu există nicio scuză pentru țintirea și distrugerea de către Rusia a cerealelor de care au nevoie disperată națiunile vulnerabile – Rusia poartă întreaga responsabilitate pentru acțiunile sale.
Nu ne putem permite să îl lăsăm pe Putin și comportamentul său să scape. Trebuie să ne asigurăm că pentru acțiunile sale Rusia va plăti un preț ridicat și că Putin se va confrunta cu izolare și presiune internațională, nu cu afaceri ca de obicei. Statele Unite își reiterează apelul adresat Rusiei de a înceta să mai atace orașele și infrastructura ucrainene, de a se alătura din nou Inițiativei privind exportul de cereale prin Marea Neagră și de a prelungi, extinde și pune în aplicare pe deplin acest acord vital.
În calitate de parteneri strategici, prieteni apropiați și aliați cheie în această luptă, Statele Unite vor rămâne alături de România, în timp ce continuăm să acordăm sprijin vital Ucrainei.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro).