Piaţa de fuziuni şi achiziţii (mergers and acquisitions – M&A) din România a scăzut uşor în volum în 2023 faţă de anul anterior, însă valoarea s-a menţinut, potrivit unei analize efectuate de Deloitte România. Numărul de tranzacţii cu valori de peste 5 milioane de euro analizate de Deloitte România a fost de 130 anul trecut, faţă de 157, în 2022, când piaţa locală de profil a înregistrat un record. „Valoarea totală estimată a pieţei s-a situat între 6,5 şi 7,2 miliarde de euro, din care 4,9 miliarde de euro reprezintă tranzacţii cu valori comunicate public. Pentru comparaţie, valoarea de piaţă a tranzacţiilor în 2022 a fost de 6,5-7,5 miliarde de euro”, se menţionează într-un comunicat al Deloitte.
Acest volum de activitate plasează România pe locul al doilea în topul celor mai active pieţe din Europa Centrală şi de Est, conform datelor Mergermarket analizate de Deloitte România. Astfel, ponderea ţării noastre în numărul total de tranzacţii înregistrate în regiune a crescut de la 13%, în 2019, când ţara noastră a fost depăşită de Polonia (37%) şi de Cehia (21%), până la 15%, în 2023, când ţara noastră a fost depăşită doar de Polonia (44%) şi a fost urmată de Cehia (13%) şi Ungaria (8%).
„Analizând cele mai active pieţe de M&A din Europa Centrală şi de Est în ultimii ani, observăm că acestea evoluează în direcţii şi ritmuri similare. Însă este de remarcat faptul că, deşi anul trecut a fost marcat de contracţie a activităţii atât la nivel global şi regional, cât şi la nivel local, totuşi România a înregistrat cea mai mică scădere din regiune a numărului de tranzacţii, de 17%, conform unei analize efectuate de Deloitte pe baza datelor Mergermarket. Spre comparaţie, media scăderii la nivelul Europei Centrale şi de Est a fost de 20%, iar numărul de tranzacţii din Cehia s-a diminuat cel mai mult, cu 22%. De asemenea, este de remarcat faptul că, deşi am văzut această scădere în volum, valoarea pieţei de profil din România s-a menţinut, datorită celor două mari tranzacţii din 2023 – preluarea Enel de către Public Power Corporation şi a Profi Rom Food de către Ahold Delhaize. Pentru anul 2024, ne dorim să vedem o creştere atât la nivel de volum, cât şi la nivel de valoare a pieţei de M&A din România comparativ cu anii anteriori, urmând trendul de creştere observat în baza analizelor ultimilor cinci ani. De asemenea, ne-am bucura să vedem cât mai multe tranzacţii în care actorii să fie numai jucători locali”, a declarat Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanţă Financiară la Deloitte România.
Excluzând mega-tranzacţiile, cu valoare de peste 500 de milioane de euro, valoarea medie a unei tranzacţii a fost de 25 de milioane de euro în 2023, precizează autorii analizei.
Sectoarele în care s-au înregistrat cele mai multe tranzacţii în 2023 în România sunt imobiliar (28%), energie (15%), produse de consum şi tehnologie (câte 11%). Din punctul de vedere al valorii, însă, sectorul energie a contribuit cu 35% din totalul pieţei, urmat de retail şi distribuţie (21%), imobiliare (14%), servicii financiare şi produse de consum (câte 8%).
Dintre tipurile de investitori care au fost activi pe piaţa de fuziuni şi achiziţii în România în 2023, cei strategici au continuat să domine, cu 87% din numărul total de tranzacţii.
Conform analizei, investitorii strategici din România au fost implicaţi în 29% din numărul total al tranzacţiilor înregistrate pe piaţa locală în 2023. Dintre investitorii strategici străini, cei care provin din Grecia au investit cele mai mari sume (35% din valoarea pieţei), urmaţi de olandezi (25%) şi italieni (7%). În funcţie de numărul de tranzacţii în care au fost implicaţi, se mai remarcă investitorii din Polonia (8% din volumul pieţei locale din 2023), cei din SUA (7%) şi cei din Austria (6%).
Analiza ia în considerare doar tranzacţiile cu o valoare comunicată de peste 5 milioane de euro. Informaţiile sunt colectate din surse publice şi actualizate cu valorile tranzacţiilor rezultate din cele mai recente informaţii disponibile.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.ceccarbusinessmagazine.ro).