Premierul Marcel Ciolacu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, reprezentanţi ai pieţei financiar-bancare, ai autorităţii publice centrale şi directori de companii vor participa miercuri la evenimentul de listare a companiei Hidroelectrica la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), potrivit Agerpres.
„Hidroelectrica, lider în producţia de energie în România, debutează la bursă în urma celui mai mare IPO din istoria bursei noastre”, notează BVB.
La eveniment vor participa, printre alţii, Adrian Tănase, director general Bursa de Valori Bucureşti, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, Bogdan Badea, preşedintele Hidroelectrica, Nicu Marcu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial Departamentul Politici Economice şi Sociale, Adrew Noble LVO, Ambasadorul Marii Britanii, Johan Meyer, manager de portofoliu Fondul Proprietatea, Manraj Sekhon, CIO, Templeton Global Equity Investments & Co-CEO, Templeton Asset Management.
Hidroelectrica intră în indicele BET cu o pondere de 14,41%, anunța anterior Bursa de Valori București, potrivit financialintelligence.ro.
Ponderile simbolurilor din componența indicilor, respectiv valorile factorilor de reprezentare (FRi), a factorilor de corecție a prețului (FCi) și a factorilor de lichiditate (FLi), au fost determinate pe baza numărului de acțiuni și a prețurilor de închidere înregistrate la finalul ședinței de tranzacționare din data de 7 iulie 2023. In cazul S.P.E.E.H Hidroelectrica (H2O), includerea în indici s-a realizat pe baza prețului final de ofertă, respectiv 104 lei / acțiune.
„Suntem încântaţi că acţiunile Hidroelectrica sunt tranzacţionabile la Bursa de Valori Bucureşti. Este etapa finală a unui proces pe care ni l-am asumat, o împlinire a unui efort intens şi de durată, ale cărui rezultate le vedem astăzi. Reuşita IPO-ului reprezintă, pe de o parte, o realizare istorică pentru companie şi, pe de altă parte, o dovadă a potenţialului imens pe care îl are piaţa de capital românească de a contribui la creşterea noastră ca economie, ca ţară şi ca naţiune.Aş dori să le mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă această listare de referinţă pentru angajamentul, consecvenţa, grija şi munca asiduă depusă în realizarea acestui proiect.
Interesul semnificativ din partea investitorilor naţionali şi internaţionali reprezintă o dovadă nu doar a calităţii curente a afacerii noastre, ci şi a perspectivelor sale viitoare, iar listarea în categoria Premium a pieţei reglementate a BVB va susţine creşterea pe termen lung a Hidroelectrica. În numele companiei, urez un călduros bun venit tuturor noilor noştri acţionari. Aşteptăm cu nerăbdare să împărtăşim cu dumneavoastră viitoarele succese, pe măsură ce stimulăm crearea de plus valoare, contribuind în acelaşi timp la atingerea obiectivelor de tranziţie energetică ale României”, a declarat Bogdan Badea, Director Executiv al Hidroelectrica, potrivit News.ro.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România în ceea ce priveşte cantitatea de energie produsă, şi un jucător important în domeniul hidroenergetic din Europa.
Grupul deţine şi operează 182 de hidrocentrale, cinci staţii de pompare şi un parc eolian ce sunt amplasate strategic în opt surcursale organizate geografic pe teritoriul României.
Capacitatea de producţie totală instalată a activelor hidroenergetice ale Societăţii este împărţită în hidrocentrale de acumulare, hidrocentrale pe firul apei şi staţii de pompare. Societatea deţine un portofoliu de producţie 100% din surse regenerabile, cu o capacitate hidroelectrică de producere instalată de 6,3 GW şi o capacitate eoliană onshore instalată de 108 MW în parcul eolian Crucea.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.digi24.ro).