Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat, luni, că se aşteaptă la un program de corecţie macroeconomică coerent, cu sprijin politic puternic, pentru că “orice ajustare înseamnă pe undeva o strângere a curelei”.
“Noi ne aşteptăm la un program de corecţie coerent, da, bineînţeles, cu sprijin politic puternic, pentru că orice corecţie, orice ajustare înseamnă pe undeva o strângere a curelei. Nu? Să reduci deficitul extern ca şi deficitul public înseamnă că-ţi adaptezi consumul intern la nivelul producţiei. Dar pe de altă parte ştim foarte bine că nu orice strângere a curelei este dureroasă. Se poate concepe şi o strângere a curelei cu o dietă sănătoasă, ca să mă exprim aşa, şi atunci şi durerea este mai mică şi efectul este mai bun. Acest mix de politici fiscal-bugetare şi de venituri îl aşteptăm şi în funcţie de acesta vom defini politica monetară”, a spus Mugur Isărescu, la conferinţa de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflaţiei.
El a subliniat că nu se poate vorbi la modul general despre combinaţia politică monetară – politică fiscală.
“Deci, cam asta aşteptăm: un program credibil de la noul guvern, de corecţie macroeconomică, să fie şi sprijinit politic, acceptat social şi coerent din punct de vedere macroeconomic ca să ne putem cupla la el”, a afirmat Isărescu.
Întrebat dacă România îşi poate permite scutiri de impozite şi deduceri, guvernatorul BNR a afirmat că 8% este un deficit extern foarte mare.
“Ţara poate să trăiască, să zicem, dar mai chinuit sau mult mai chinuit cu deficite de asemenea amploare. Pe de altă parte, ca să dau un mesaj pozitiv, l-am mai dat şi la Parlament, îl dau şi în faţa dumneavoastră: noi putem să concepem, noi, nu eu, nu colegii, mă refer la noi, românii, un program de ajustare care, fiind treptat ajustarea, de exemplu, am văzut că este o parte a proiectului 0,7% pe an, deci ajustare 0,7 pe an, ceva mai mică sau semnificativ mai mică decât o creştere economică, să zicem, pe care o gândim la 2% pe an, care să se poată îmbina, la nivel global, la nivelul ţării, cu o evitare a scăderii nivelului de trai. Dar nu cu creştere de 16% a veniturilor brute sau nete sau reale. Aia nu se mai poate face. Cum v-am spus, ţara trebuie să treacă printr-o anumită dietă ca să folosesc o comparaţie. În ce măsură n-o să fie cineva care să-mi spună să trec şi eu la dietă, şi eu zic să trec la o anumită dietă, dar cu 8% deficit extern n-avem cum să trăim în perioada următoare fără tensiuni economice şi financiare puternice care se duc şi în plan social şi politic”, a explicat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. AGERPRES
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro).