Pensia medie pentru limită de vârstă a fost în luna martie 2023 de 2.244 lei în cazul asigurărilor sociale de stat, potrivit datelor comunicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Suma a fost cu 12,96% mai mare față de aceeași lună a anului trecut dar puterea ei de cumpărare (pensia reală) a scăzut cu 1,36%, în contextul unei creșteri a prețurilor la consumator de 14,53%, potrivit INS.
Suma amintită mai sus privește 3,65 milioane de beneficiari care au atins vârsta legală de pensionare, cu sau fără a avea și vechimea normată prevăzută de lege. Ei beneficiază de așa-numitele old age benefits (beneficii pentru persoanele în vârstă care au contribuit la sistemul de asigurări sociale al statului) și reprezintă 79% dintre cei care au primit lunar pensii.
Celelalte persoane sunt asimilate calității de fost lucrător ajuns la vârsta de pensionare, iar sumele încasate de acestea diferă semnificativ, la fel și ritmurile anuale de creștere pe categorii de beneficiari. Astfel, per total, s-a ajuns la o medie a plăților în sistemul asigurărilor sociale de 2.004 lei lunar și la un avans de circa 13% nominal (-1,3% real).
Conform datelor CNPP, urmașii (cei care primesc bani în baza contribuției unui fost membru al familiei) au reprezentat 9,8% din numărul total, cei încadrați în clase de invaliditate 8,7% iar cei care au ieșit la pensie mai devreme decât prevăd normele standard legale (majoritatea cu șanse minime de angajare la o vârstă relativ înaintată) au avut o pondere de 2%.
Doar 0,15% dintre pensionari au reușit să se încadreze în cerințele impuse pentru a beneficia de drepturile de asigurări sociale fără penalizări iar categoriile care intră la invaliditate, orfani, văduve de război – I.O.V.R. – (0,011%) și includerea excepțională la ajutor social (0,0031%) sunt neglijabile numeric.
Ritmurile de creștere ale sumelor plătite de stat au fost marginal mai mari în cazul ajutorului social (+13,38%), al pensiilor anticipate parțiale (+13,29%) și urmașilor (+13,11%) – dar puterea de cumpărare a rămas pe minus și în cazul acestora. Politică socială discutabilă, majorarea a fost de doar 8,59% nominal în cazul persoanelor cu dizabilități (-5,2% în termeni reali) și cvasiinexistentă (+0,3%, respectiv – 12,4% ca putere de cumpărare) în cazul puținelor persoane care mai primesc pensii I.O.V.R.
De reținut, calculele efectuate pe baza datelor detaliate prezentate de CNPP arată că pensia medie pentru limită de vârstă pentru femei (care reprezintă 56% din numărul de beneficiari sau 2,04 milioane persoane) a fost în luna martie 2023 de 1.955 lei, adică trei sferturi din suma medie încasată de bărbați (2.610 lei, media pentru 1,61 milioane persoane).
Aceasta constituie o problemă pentru luarea unor decizii viitoare, deoarece ponderea din salariul mediu net pe economie la bărbați e semnificativ mai mare decât în cazul doamnelor retrase din activitate. De altfel, diferența va crește după ce se vor egaliza duratele legale de muncă, la care se face raportarea punctajelor personale cumulate pe perioada de activitate.
În profil teritorial, cele mai mari pensii s-au consemnat în județul Hunedoara, unde media a fost de 2.667 lei. Acesta a fost urmat de București (2.542 lei, cu o diferență notabilă între sectorul 5, 2.176 lei, și sectorul 1, 2.978 lei), județele Brașov (2.347 lei) și Gorj (2.345 lei). La polul opus figurează, în martie 2023, Giurgiu, Vrancea (ambele cu 1.602 lei) și Vaslui (1.631 lei). Ecartul maxim între județe a fost de 66%.
Din datele oferite de CNPP, rezultă o sumă cheltuită de stat pentru plata pe acest an a tuturor tipurilor de pensii de asigurări sociale de 110,6 miliarde lei sau circa 6,9% din PIB-ul estimat curent pe 2023 (1.599,5 miliarde lei). Acest procentaj se situează semnificativ sub cota de 9,4% impusă prin PNRR, diferența fiind constituită de alte tipuri de venituri asimilate pensiilor.
Dan Pălăngean
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro).