Preşedintele Asociaţiei Oraşelor din România (AOR), Adrian Teban, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că sunt mai multe probleme cu care se confruntă administraţiile oraşelor mici şi mijlocii care au proiecte cu fonduri europene în derulare, acesta solicitând scurtarea timpului de rambursare a deconturilor şi, totodată, ca ajustările să fie susţinute integral de Guvern.
“În calitate de preşedinte al AOR, am identificat că la nivel naţional sunt 200 milioane de euro blocate în lucrări executate în oraşele mici şi mijlocii din România şi nedecontate de la ministerul fondurilor europene. Perioada de decontare este foarte lungă. Dacă nu vom reuşi să scurtăm aceste termene şi banii să intre şi să ajungă la constructori – sigur că şi constructorii şi autorităţile locale au putut să susţină până la un moment dat aceste lucrări, dar dacă timpul va fi la fel de lung şi chestiunea va fi la fel de birocratică, vor rămâne destul de mulţi bani neatraşi, netraşi la sfârşitul anului”, a declarat Adrian Teban, primar al oraşului Cugir, într-o conferinţă de presă desfăşurată la sediul din Alba al PNL, potrivit Agerpres.
După ce a făcut o enumerare a proiectelor pe POR finalizate sau aflate în derulare, în valoare de 40 milioane de euro, în oraşul Cugir, Adrian Teban a adus în discuţie o problemă cu care se confruntă pentru finalizarea acestora.
“Este vorba de timpul de rambursare a cheltuielilor pe care noi le trimitem la decontat la ministerul fondurilor europene. Pentru că această perioadă, momentan, este una foarte lungă, adică avem şi deconturi care au trei, patru şi chiar şi cinci luni, suntem în situaţia în care noi, oraşul Cugir, avem de decontat lucrări de 6 milioane de euro, care sunt susţinute de Consiliul local Cugir, care ar trebui decontate de ministerul fondurilor europene şi pentru care, din punctul meu de vedere, se întârzie foarte mult această decontare. Pentru că, până la sfârşitul anului, trebuie să avem capacitatea să facem plăţi, adică până în 30 decembrie trebuie să plătim ultima factură şi situaţii de lucrări pentru ca să putem încheia şi să tragem toate fondurile pe care le avem disponibile”, a explicat edilul din Cugir.
El a adăugat că, pentru a reuşi acest lucru, a solicitat Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi premierului Marcel Ciolacu să fie găsite nişte mecanisme pentru rectificarea bugetară prin care să se identifice acele oraşe care sunt cu probleme şi să se susţină scurtarea timpilor de decontare.
“Acolo unde nu se poate, sigur, să găsim fonduri, prin rectificarea bugetară, să alocăm fonduri suplimentare pentru că primăriile trebuie să susţină din bugetul local până primesc deconturi aceste facturi. Altfel, o să avem foarte multe şantiere blocate în ţară. Sigur că există posibilitatea aceasta de fazare, dar este normal ca statul român întâi să facă toate eforturile necesare să nu fazăm, adică să putem să finalizăm cât mai mult din aceste proiecte”, a spus Teban.
Preşedintele AOR a punctat că o altă problemă la fel de importantă este aceea a ajustărilor.
“Noi am avut trei ordonanţe de ajustări. Au fost ajustările care sunt în contractul iniţial pe care l-au semnat autorităţile locale. A venit apoi noi Ordonanţa 15, apoi Ordonanţa 64, dată de guvernul Ciucă, prin care aceste ajustări au fost suportate de la nivel naţional, de Guvern. Acum a apărut o Ordonanţă, 66, dată de guvernul Ciolacu, prin care Guvernul spune că suportă doar diferenţa dintre ajustările rezultate din formula din contract şi ajustările făcute pe Ordonanţa 64”, a spus Adrian Teban.
El a explicat că, de exemplu, pe proiectul de mobilitate de la Cugir, aceste ajustări au o valoare de 13 milioane de lei, iar din formula de contract, 9,1 milioane de lei.
“Ori, prin Ordonanţa 66, dacă acele ajustări din formula de contract nu pot fi susţinute de Guvern, înseamnă că noi, bugetul local, va trebui să susţinem 9,1 milioane lei, ori pentru noi, care ne-am făcut un buget la începutul anului şi care ne trezim acum cu această chestiune, este imposibil”, a subliniat primarul Adrian Teban.
Acesta a subliniat că, la nivel de ţară, sunt mai multe primării care vor ajunge în această situaţie.
“Deci, solicitarea noastră, pe care am făcut-o şi către premier, şi către ministerul de Finanţe, şi către ministerul fondurilor europene, este ca această chestiune cu ajustările să fie corectată şi aceste ajustări să fie integral susţinute de Guvernul României, aşa cum s-a dat de guvernul Ciucă”, a mai spus preşedintele AOR.
Prezent la conferinţa de presă, deputatul PNL de Alba Florin Roman a solicitat guvernului Ciolacu şi Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene să trateze “cu maximum de responsabilitate această problemă, fiindcă aici e vorba de blocarea unor proiecte de investiţii în localităţi, indiferent de culoarea politică a primarilor”.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro).