Ministrul Agriculturii Florin Barbu susține că nu știa că printre beneficiarii subvenției pentru recoltarea stufului se află și fiul liderului PSD Paul Stănescu. El spune că a trimis Corpul de Control să verifice legalitatea acordării tuturor subvențiilor, nu doar cele pentru stuf.
Florin Barbu, ministrul agriculturii: „Nu știam că fiul domnului Paul Stănescu este în aceste societăți pentru care UE a dat aprobare pentru plata pășunilor cu stuf în România.
Corpul de control verifică documentele pentru legalitate privind subvențiile. Nu vorbim numai de stuf, nu numai de vaca de lapte, nu vorbim doar de vegetal, este pentru toate subvențiile din România”.
Reporter: Există zvonuri că ați fi cerut demisia lui Ionuț Lupu de la APIA, dupa ce a controlat situația acestor fonduri. Cum comentați?
Florin Barbu, ministrul agriculturii: „Nu este adevărat”.
Reporter: Nu ați cerut demisia lui?
Florin Barbu, ministrul agriculturii: „Nu”.
„Vă promit un lucru, că aceste agenţii care vor fi direct şi vor afecta direct fermierii români nu vor mai fi, cât voi fi ministru al Agriculturii, politizate, ca să fie foarte clar. Voi scoate posturile la concurs la toate agenţiile şi vor câştiga acei directori care sunt competenţi şi pot să câştige un concurs şi pot să conducă o instituţie cu fonduri foarte importante atât de la UE cât şi de la bugetul de stat, pentru că noi ne dorim ca aceste fonduri să se ducă corect şi legal către fermierii români”, a spus ministrul Agriculturii, într-o conferinţă de presă.
Florin Barbu a anunţat că „în următoarele săptămâni va declanşa procedura de scoatere la concurs a posturilor în toate agenţiile din cadrul ministerului agriculturii”.
„În calitatea mea de ministru vreau să vă spun că din acest moment nu mai vorbim de instituţii subordinate ale ministerului agriculturii politizate, toate vor fi cu concurs, cei care se înscriu la concurs trebuie să aibă pregătirea necesară şi să câştige acest concurs”, a completat Barbu.
El a precizat că, din cerinţele pe care le-au cerut fermierii români, au fost anumite probleme şi sunt anumite probleme la plăţile fermierilor români”.
„De aceea, solicit şi conducerii APIA să ia toate măsurile necesare pentru că, după ce voi termina şi această discuţie privind plafonarea adaosului comercial, toate instituţiile din subordinea ministerului agriculturii vor intra în auditare de către mine şi în cazul în care voi identifica că fermierii care pe bună dreptate stau în stradă nu au primit subvenţie sau nu au fost deblocate anumite proiecte, că vorbim de AFIR sau nu au fost decontate anumite sume privind energia electrică la fermieri, în irigaţii, dacă identific vreo greşeală a unui director din instituţiile publice subordonate îl voi demite imediat”, a mai spus Florin Barbu.
Un tun de 5 milioane de euro a fost la un pas de aprobare în instituțiile statului. Printre beneficiari se numără și fiul liderului PSD Paul Stănescu. Două firme cu care acesta are legături strânse au cerut subvenție pentru recoltarea stufului din Delta Dunării. O premieră în agricultură, făcută posibilă prin concursul Parlamentului, ministerului Agriculturii și altor instituții. Acum întreaga procedură este verifică de Agenția pentru Plăți în Agricultură, dar și de Comisia Europeană.
Editor : A.C.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.digi24.ro).