Organizația nonprofit Ateliere Fără Frontiere va dona încă 2.000 de calculatoare recondiționate către 135 instituții educaționale românești din 37 de județe, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro.
În urma celui de-al doilea apel al programului Dăm Click pe România, derulat în perioada 20 septembrie-18 octombrie 2024, 135 organizații din țară vor primi un total de 2.000 de calculatoare recondiționate, ajungând la peste 21.500 de beneficiari.
Programul urmărește digitalizarea educației din România și scăderea decalajului educațional prin echiparea cu infrastructură digitală a organizațiilor educaționale din mediul rural sau urban marginalizat: grădinițe, școli, licee, organizații non-guvernamentale sau instituții publice cu caracter social.
Ediția din 2024 a avut două apeluri de proiecte, iar la finalul ediției, 4.000 de calculatoare vor ajunge la un total de 287 de unități școlare și alte organizații educaționale care activează în comunități defavorizate.
Selectarea laureaților s-a făcut printr-un proces de jurizare la care au participat în mod voluntar partenerii și echipa programului. Fiecare aplicație înscrisă a fost notată între 1 și 10 pe baza unei grile de evaluare unice ce a urmărit sustenabilitatea, relevanța și impactul donației de calculatoare.
Calculatoarele donate în acest program sunt echipamentele IT uzate pe care Ateliere Fără Frontiere le obține în calitate de colector autorizat de la companii și diverse organizații, toate fiind recondiționate de persoanele din grupuri vulnerabile și dezavantajate care lucrează în educlick, unul dintre atelierele de inserție socioprofesională ale asociației.
Din 2008, Ateliere Fără Frontiere a donat prin programul său de donații peste 30.000 de calculatoare recondiționate în atelierul educlick. În total, peste 3.000 de organizații educaționale au beneficiat de echipamente în ultimii 16 ani, echivalentul a mai bine de 10% din totalul școlilor din România.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.startupcafe.ro).