Reactoarele 3 şi 4 de la Centrala de la Cernavodă se află în etapa de proiectare în detaliu, care e un proces complicat tehnic şi financiar, un proiect care costă 6-7 miliarde de euro, a afirmat Sebastian Burduja, ministrul Energiei, pentru DC News.
Ministrul Energiei a precizat că o parte din finanţarea lucrărilor pentru cele două reactoare va fi asigurată de SUA şi Canada, iar sistemul tehnologic folosit va fi tot sistemul CANDU. „Statele Unite ne-au confirmat că avem 3 miliarde de dolari din partea EXIM-ului american. Voi merge în Canada şi va fi un nou anunţ cu o susţinere importantă canadiană. Avem, de asemenea, o susţinere italiană, franceză, inclusiv coreeană. (…)Tot sistemul CANDU va fi şi la reactoarele 3 şi 4. (…) Problema este de a adapta tehnologia CANDU, pe noile norme post Fukushima, la nişte structuri existente pentru că ele nu pot fi date jos în siguranţă, 1 şi 2 funcţionează exact lângă ele, şi atunci trebuie adaptată noua tehnologie la structurile existente. Noi lucrăm îndeaproape cu compania canadiană care deţine CANDU. Ne ajută foarte mult că în Canada tot sectorul nuclear a cunoscut o renaştere în ultimii ani şi în Ontario se reiau multe proiecte nucleare”, a declarat Sebastian Burduja.
El a precizat că într-un top al celor 440 de reactoare nucleare existente în lume, unităţile 2 şi 1 de la Cernavodă sunt pe locul I, respectiv III, din perspectiva siguranţei şi eficienţei.
Ministrul Energiei s-a referit şi la reactoarele nucleare mici care vor fi instalate la Doiceşti, în judeţul Dâmboviţa şi a spus că vor fi instalate în zona respectivă 6 SMR-uri. .
„S-a făcut o creştere uşoară de capacitate a fiecărui modul de la Doiceşti, pentru că vor fi 6 reactoare, iar atunci trebuie reacreditată, însă e un proces mult mai rapid decât prima acreditare a tehnologiei, pe care compania New Scale Power LLC a făcut-o cu mare succes. E o companie importantă pentru statul american, iar în discuţiile pe care le-am purtat la Washington, toţi ne-au spus: «Acceleraţi, aveţi tot sprijinul nostru! E important pentru toată regiunea!». De fapt, e o miză pentru România şi pentru Nuclearelectrica. Nu suntem singurul stat care îşi doreşte aceste SMR-uri, dar avem cele mai mari şanse să fim primul stat european care le va avea. Asta înseamnă că Nuclearelectrica va putea să opereze aceste SMR-uri şi în alte state europene, ba chiar până în Georgia, Ucraina, Republica Moldova, etc.”, a spus ministrul Sebastian Burduja.
Prin cele 6 SMR-uri, sistemul de la Doiceşti ar avea o capacitate instalată de producţie de 420 de megawaţi-oră, în condiţiile în care un reactor nuclear de la Centrala de la Cernavodă are o capacitate instalată de producţie de 700 megawaţi-oră.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.bursa.ro).