Robotul Minerva ca: 
Un Don Quijote modern ar avea mari probleme cu îndeplinirea unei cerinţe fundamentale din „fişa postului”, respectiv lupta cu morile de vânt. Motivul este simplu, moriştile moderne cad singure, iar „fenomenul” afectează toţi marii producători. Bloomberg a scris recent că „turbine mai înalte decât Statuia Libertăţii se prăbuşesc”, iar articolul începe cu povestea unei turbine fabricate de General Electric, care a fost pusă în funcţiune cu puţin timp în urmă.
Pilonul pe care a fost montată turbina s-a rupt, pur şi simplu, de la mijloc, iar prăbuşirea nu a avut loc în timpul unui uragan de categoria a 5-a, ci într-o „zi senină şi calmă din luna iunie a anului trecut”.
După câteva zile, acelaşi model de morişcă de la GE s-a prăbuşit în Colorado, iar compania nu a dorit să ofere informaţii suplimentare la cererea agenţiei de ştiri.
Bloomberg subliniază că prăbuşirile din SUA fac parte dintr-o „tendinţă recentă de creştere a defectelor la nivelul centralelor eoliene din SUA şi Europa, care merg de la căderea unor componente de bază până la prăbuşirea completă”.
Consecinţa directă este evidentă: costuri suplimentare de sute de milioane de dolari pentru cei mai mari producători din Occident, respectiv GE, Vestas Wind Systems şi Siemens Gamesa.
Acestor costuri li se adaugă şi primele de asigurare mai mari, o piedică suplimentară în „cursa pentru abandonarea combustibililor fosili şi lupta împotriva schimbărilor climatice”, după cum mai arată Bloomberg.
Prăbuşirea morilor de vânt este pusă de principalii producători pe seama „provocărilor” care apar în cursa pentru construirea unor turbine tot mai mari, deoarece „este nevoie de timp pentru stabilizarea producţiei şi calităţii la nivelul acestor produse noi”.
Tocmai aceste tehnologii „instabile” au condus la creşterea accelerată a costurilor pentru onorarea garanţiilor la nivelul celui mai mare producător mondial de turbine eoliene, Vestas Wind Systems. De la circa 600 de milioane de euro în 2019, acestea au urcat până la 1,2 miliarde de euro în 2020 şi 2021, iar compania daneză a subliniat că „lanţurile de aprovizionare nu au fost gata să susţină ritmul de introducere a noilor turbine”. Oficialii Vestas au mai arătat că „avem nevoie de o industrie eoliană profitabilă şi scalabilă pentru a crea un viitor net-zero, iar aceasta înseamnă necesitatea maturizării pentru întregul lanţ de aprovizionare al regenerabilelor”.
Adică industria eoliană nu este acum scalabilă? Dar este suficientă „maturizarea” furnizorilor pentru asigurarea scalabilităţii, mai ales că nu există nicio diferenţă între o putere instalată de 10 GW sau de 100 GW dacă nu bate vântul?
Un alt mare producător mondial, Siemens Gamesa, a raportat recent dublarea pierderilor în primul trimestru fiscal din 2023 (T4 2022) faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, pe fondul creşterii accelerate a costurilor legate de evaluarea defectelor şi îndeplinirea obligaţiilor în ceea ce priveşte garanţiile de funcţionare.
Mai mult, al doilea producător mondial de centrale eoliene a raportat şi o cădere masivă a comenzilor pentru centralele terestre, de 46,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, în condiţiile unei creşteri cu 25% a costurilor unitare. Pentru centralele din largul mării, Siemens Gamesa pare că nu mai trebuie să-şi facă probleme, în condiţiile în care nu au mai existat comenzi noi în T4 2022. Subsidiara companiei germane a primit comenzi de 253 MW în T4 2021.
Conform datelor recente prezentate de asociaţia WindEurope, din care fac parte atât producători de centrale eoliene, cât şi companii furnizoare de energie, investiţiile în centrale eoliene s-au prăbuşit în Europa în 2022, pe fondul „costurilor care avansează mai rapid decât veniturile prognozate”.
Comenzile pentru turbine noi au scăzut cu 47% faţă de anul precedent, în condiţiile în care cererea totală din UE a fost pentru centrale cu o putere nominală totală de 9 GW.
„UE trebuie să construiască anual centrale eoliene cu o putere cumulată de 30 GW pentru a-şi atinge noile ţinte de securitate climatică şi energetică”, se arată în comunicatul de la WindEurope.
Un mare mister învăluie mijloacele prin care pot fi atinse aceste ţinte, chiar dacă tiparniţa din zona euro ar fi repornită, deoarece restricţiile nu sunt de natură financiară.
WindEurope subliniază că inflaţia de la nivelul materiilor prime a condus la creşterea preţurilor pentru centralele eoliene cu circa 40% în ultimii doi ani, în condiţiile în care veniturile investitorilor au crescut mult mai lent.
Acesta este contextul în care raportul financiar de la Siemens Gamesa include în ultima parte o serie de propuneri „interesante” pentru cadrul de reglementare, cum ar fi „ajutorul pentru stabilizarea lanţurilor de aprovizionare şi compensarea pentru inflaţie”.
Dar pe consumatorii finali cine îi compensează pentru inflaţie? O astfel de întrebare sigur nu îi „frământă” pe vajnicii „capitalişti” de la Siemens Gamesa, care nu au nicio problemă când vin cu propuneri de politici industriale demne de cele mai bune tradiţii fasciste.
În acelaşi timp, WindEurope scrie că „intervenţiile guvernelor pe piaţă îi descurajează pe investitori”, mai ales în condiţiile în care numeroasele norme de plafonare a preţurilor au condus la „amplificarea confuziei şi incertitudinii”.
„Ţintele climatice şi de energie ale Europei sunt sub un mare semn de întrebare dacă UE nu reuşeşte să asigure un cadru atractiv de investiţii pentru sursele regenerabile”, a declarat Giles Dickson, director executiv al organizaţiei WindEurope.
Astfel de „plângeri” apar şi în raportul financiar de la Siemens Gamesa, care uită, la fel cum uită toate companiile din sectorul „energiilor regenerabile”, că linia lor de „afaceri” nici nu ar fi existat în absenţa planurilor centralizate ale unor autorităţi europene care ignoră principii elementare ale fizicii.
Acolo se arată că obstacolele majore sunt restricţiile din reţelele electrice, ritmul redus de acordare a avizelor de construcţie sau incertitudinea cadrului de reglementare.
În aceste condiţii, autorităţilor li se cere să considere că industria eoliană are o importanţă strategică, să accelereze procesul de acordare a avizelor de construcţie şi funcţionare, probabil fără să se ţină seama de dorinţele celor afectaţi direct sau de distrugerea pe scară largă a mediului, cum ar fi prin defrişarea pădurilor.
Din păcate pentru viitorul „verde” al producătorilor de morişti care se prăbuşesc în zilele senine de vară, unei astfel de liste a doleanţelor îi lipseşte elementul fundamental: autorităţile trebuie să promită că vor suspenda legile fizicii pe termen nedefinit sau măcar până când moriştile de vânt vor deveni profitabile în condiţii de piaţă liberă.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.bursa.ro).
