Anul acesta, Vodafone lansează „Black Friday pe bune” cu reduceri de până la 70% la produse și servicii. Campania răspunde nevoii clienților de și mai multă claritate în alegerile lor din această perioadă prin afișarea atât a noului preț redus, precum și pe cel de dinainte de Black Friday, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit comunicatului, oferta Vodafone EasyTech include reduceri de până la 70% la smartphone-uri, gadget-uri și accesorii, cu sau fără abonament, precum și un discount de până la 50% la o serie de servicii fixe și mobile la abonament sau cartelă. De asemenea, Vodafone a pregătit oferte speciale și pentru clienții săi business, cu reduceri la pachetele cu smartphone-uri sau laptopuri și abonament de internet nelimitat, precum și acces gratuit la soluții de colaborare și de securitate.
Comunicatul mai precizează următoarele: ”Promoțiile sunt disponibile în perioada 1 – 15 noiembrie, când clienții Vodafone vor avea acces la reduceri speciale, cât și oferte surpriză ce vor fi lansate pe parcursul celor două săptămâni în magazinul online, în aplicația My Vodafone și în magazinele fizice.
Din oferta pentru clienții persoane fizice, fac parte o serie variată de smartphone-uri, precum și pachete ce includ telefon și accesorii, cu posibilitatea achiziționării în până la 36 de rate lunare:
- Google Pixel 9 Pro XL (128GB), în rate începând de la 21 euro/lună (anterior de la 30 euro/lună);
- Samsung S24 (128GB), în rate începând de la 17 euro/lună (anterior de la 24 euro/lună);
- Motorola Edge 50 Pro (512 GB), în rate începând de la 12 euro/lună (anterior de la 16 euro/lună);
- Honor 200 (512GB), în rate începând de la 10 euro/lună (anterior de la 16 euro/lună);
- Pachet Samsung Galaxy A55 (128GB), cu baterie externă, în rate începând de la 7 euro/lună (anterior de la 11 euro/lună);
- Pachet Honor 90 (512GB), cu folie de protecție ecran și husă, în rate începând de la 4 euro/lună (anterior de la 15 euro/lună);
- Pachet Motorola G34 (128GB), cu folie de protecție ecran, în rate începând de la 2,5 euro/lună (anterior de la 5 euro/lună).
Mai mult, oferta Vodafone EasyTech dedicată clienților persoane fizice se aplică și la o serie de gadget-uri:
- GARMIN Smartwatch Instinct 2S Solar (40mm, Graphite), în rate începând de la 2,5 euro/lună (anterior de la 9 euro/lună);
- Huawei Band 9 (Black), în rate începând de la 0,5 euro/lună (anterior de la 2 euro/lună).
De Black Friday, clienții business Vodafone pot alege pachete cu smartphone-uri cu până la 200 de euro discount, iar o reducere similară se aplică și pentru diferite pachete de laptopuri cu abonament de internet nelimitat. Pentru abonamentele Evolve SimOnly, oferta de anul acesta include o reducere de 50% pentru primele 12 luni de contract, atât la portare, cât și pentru achiziție. În plus, companiile pot beneficia pentru 12 luni, fără costuri suplimentare, de Lookout for Small Businesses, o soluție de securitate pentru dispozitivele mobile, care asigură protecția datelor împotriva amenințărilor cibernetice. Iar pentru o serie de abonamente de voce mobile, clienții corporate primesc acces timp de 12 luni la o licență Microsoft 365 Basic, Microsoft 365 Standard sau Microsoft 365 Premium, în funcție de planul tarifar ales.
Atât clienții persoane fizice, precum și cei din segmentul corporate vor beneficia, pentru orice smartphone achiziționat între 1 și 15 noiembrie, de asigurare de ecran inclusă timp de 3 luni. Mai mult, abonații persoane fizice primesc și o reducere de 50% pentru serviciul de transfer de date.
La achiziția unei cartele Vodafone cu număr nou de către clienții persoane fizice, Black Friday aduce beneficii naționale nelimitate valabile 3 luni, la doar 10 euro credit cu Oferta 8. Pentru abonații persoane fizice de servicii mobile, oferta Vodafone EasyTech vine cu 50% reducere în primele 12 luni la achiziția unui pachet Home Deal, ce include televiziune și internet, la doar 3,5 euro pe lună.
Iar în perioada 6-12 noiembrie, oferta se va extinde cu o serie de reduceri speciale pentru clienții persoane fizice. Abonamentele de servicii mobile vor fi reduse cu 50% la portarea în rețeaua Vodafone și la migrarea de la cartelă la abonament. Astfel, Red Unlimited, ce include minute, SMS-uri și date naționale nelimitate și 300 de minute internaționale, va putea fi achiziționat la doar 4 euro/lună, pe o perioadă contractuală de 24 de luni. În plus, abonamentul Red Unlimited cu Disney+ va fi disponibil la un preț special, de doar 7 euro/lună. Iar cei care vor achiziționa serviciul TV+ în această perioadă vor beneficia de 50% reducere în primul an, cu prima lună cadou.
Mai multe detalii despre oferta Vodafone de Black Friday sunt disponibile pe www.vodafone.ro, în aplicația My Vodafone și în magazinele fizice.”
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro).