Kaufland România deschide al patrulea magazin din Baia Mare, cu această deschidere, rețeaua companiei ajungând la 190 de magazine la nivel național.
Hipermarketul, situat pe Str. Vasile Lucaciu nr. 163, este construit pe o suprafață de peste 5.700 mp și dispune de un spațiu de vânzare de 2.600 mp. Noul Kaufland se remarcă printr-o contribuție semnificativă la protejarea mediului. În zona parcării au fost plantați puieți pe o suprafață de 2000 mp, câte un copac la fiecare trei locuri. Pe măsură ce cresc, aceștia vor transforma treptat zona într-un spațiu verde, cu umbră naturală. Pe acoperișul magazinului sunt instalate panouri fotovoltaice pe o suprafață de peste 1.000 mp, reprezentând o investiție de aproximativ 300.000 euro. Acestea vor genera energie verde și vor diminua emisiile de CO₂ cu peste 150 tone anual.
Magazinul va fi deschis pentru public începând de vineri, 28 februarie, și va avea un program de funcționare zilnic, cuprins între orele 07:30-22:00 de luni până sâmbătă, respectiv 08:00-21:00 duminica. Cu ocazia inaugurării, clienții noului magazin Kaufland sunt așteptați cu promoții speciale la alimente și produse non-food.
Hipermarketul oferă o gamă variată de produse, fiind prevăzut cu o vitrină asistată de 20 de metri pentru produse proaspete, un raion extins de legume-fructe, brutărie, produse congelate, alimente de bază, dulciuri, drogherie, băuturi și produse nealimentare.
Pentru o plată rapidă, magazinul dispune de 15 case de marcat, dintre care 10 sunt express, de tip self check-out. De asemenea, clienții au la dispoziție serviciul K-Scan, care le permite să își scaneze produsele direct din magazin și o plată rapidă la finalizarea cumpărăturilor.
Pentru a asigura accesibilitatea, magazinul beneficiază de infrastructură modernă, incluzând o pistă de biciclete, un trotuar pietonal și rastele pentru 24 de biciclete. Parcarea dispune de 255 de locuri, dintre care 10 sunt rezervate persoanelor cu dizabilități, 8 sunt destinate părinților, iar 3 locuri au acces stația de încărcare pentru mașini electrice.
Galeria comercială oferă clienților acces la o varietate de magazine și servicii, printre care farmacia Someșan, cofetăria și brutăria Gina Cakes, magazinul Sinsay, pet shop-ul Zoopers, Inmedio (ziare, loto, tabac) și Hypericum – Doctorul Naturii, magazin specializat în produse naturiste. În plus, sunt disponibile două aparate de cafea Dallmayr & Nestlé, lockere pentru ridicarea coletelor (Sameday, Fanbox, GLS și DPD Curier), un aparat de plată SelfPay și un punct GSM.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (modernbuyer.ro).