Pe parcursul anului 2022, Corul Madrigal a desfășurat trei turnee naționale sold-out în 10 orașe, precum și trei internaționale (Berlin, Zagreb și Belgrad), a susținut opt recitaluri corale în cadrul unor evenimente oficiale, șase concerte extraordinare și 19 reprezentații ale spectacolelor din repertoriul propriu, desfășurate la nivel național și internațional.
În ceea ce privește încasările instituției, acestea au cunoscut o creștere spectaculoasă, de la 382.000 lei în 2021 la 1.645.000 lei în 2022. Astfel, se înregistrează o creștere de 430% a veniturilor propri. Pentru anul 2023 se estimează o creștere a veniturilor cu 50% față de anul 2022, astfel încât încasările se vor ridica la un total de 2.500.000 de lei, au anunțat reprezentanții corului.
Totodată, anul acesta a fost organizat, în premieră, Turneul Național de Percuție Cantus Mundi – Young Beats, care a cuprins patru concerte la Bacău și București, susținute în exclusivitate de copiii din ansamblurile de percuție Cantus Mundi.
„În cadrul Programului Național Cantus Mundi, rezultatele anului 2022 sunt optimiste pentru dezvoltarea sistemului de educație culturală și integrare socială prin cânt coral: 158 de noi coruri de copii, 13.400 de copii participanți la evenimentele Madrigal, 2.340 de profesori/dirijori pregătiți în cadrul workshopurilor organizate și nu mai puțin de 165 voluntari implicați în organizarea evenimentelor Madrigal – Cantus Mundi. Astfel, Programul Național Cantus Mundi reunește sub aceeași umbrelă 1.806 coruri, însemnând 63.210 copii”, se spune într-un comunicat al instituției.
În 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” împlinește 60 de ani de activitate neîntreruptă și anunță derularea unui program aniversar, care va fi făcut public pe 15 ianuarie 2023, cu prilejul Zilei Culturii Naționale.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).

