Primăria Brașov a blocat reautorizarea unei fabrici de var ce funcţiona pe strada Carierei din municipiu pe motiv că poluează zona.
Fabrica de var este cel de-al treilea agent economic care a fost nevoit să-și relocheze activitatea, în urma demersurilor Primăriei, informează news.ro.
Reprezentanții Primăriei Braşov au explicat faptul că Agenţia de Protecţie a Mediului a anunţat, în urmă cu două zile, respingerea solicitării de revizuire a autorizaţiei integrate de mediu pentru Fabrica de var de pe strada Carierei.
„Primăria Municipiului Braşov a comunicat Agenţiei de Protecţie a Mediului, în cadrul procedurii de obţinere a autorizaţiei de mediu pentru Fabrica de var de pe str. Carierei, că există numeroase petiţii cu privire la poluarea din zonă. În acelaşi timp, potrivit documentaţiilor de urbanism, Fabrica de var Stejeriş funcţionează într-o zonă rezidenţială, iar, conform Planului Urbanistic General, această fabrică se încadrează la categoria funcţiunilor interzise. Solicitarea municipalităţii a fost ca această fabrică să nu mai primească autorizaţie de mediu şi, implicit, să îşi relocheze activitatea într-o zonă industrială”, au motivat autoritățile locale.
Conform acestora, în condiţiile în care firma care a solicitat autorizaţia de mediu nu a primit-o, proprietarii fabricii de var au apelat la un subterfugiu şi au depus o nouă solicitare, pe o altă firmă, Primăria transmiţând un nou punct de vedere, identic cu cel din luna noiembrie.
„Opoziţia municipalităţii se referă la activitatea fabricii de var şi la poluarea pe care o produce, nu la numele companiei care o deţine”, au subliniat oficialii Primăriei.
Fabrica de var este al treilea agent economic care funcţiona în zonă rezidenţială din municipiul Braşov şi care este nevoit să se mute în urma demersurilor autorităţilor locale, nemulţumite de poluarea pe care unele firme o produc.
Anul trecut, municipalitatea reuşit să închidă o staţie de producere a asfaltului, iar la începutul acestei luni a închis o altă staţie de asfaltare pe motiv că funcţionau în zone locuite şi produceau poluare în cartierul Bartolomeu.
Braşovul şi-a asumat reducerea cu 55% a emisiilor CO2 până în anul 2030 şi neutralitatea climatică până în 2050.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).

