Ministerul Transporturilor mută angajați în clădirea London din Sema Parc, unde a închiriat un spațiu de 3.780 metri pătrați.
Sursa foto Palatul CFR
Acum, cei aproximativ 200 de angajați din Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, ai structurilor care gestionează fonduri europene, în calitate de autoritate de management și organism intermediar, își vor desfășura activitatea în spațiul a trei etaje (etajele 3, 4 și 5) din clădirea London, începând cu luna septembrie, după finalizarea lucrărilor de amenajare. Este posibil ca în palat să mai fie păstrate unele birouri ale ministerului.
Clădirea London a fost recepționată în trimestrul al II-lea din 2022, cu o suprafață totală închiriabilă de 21.347 mp, dispusă pe 15 niveluri.
În 2019, River Development, companie deținută de omul de afaceri Ion Rădulea, anunța startul construcției pentru clădirile de birouri London și Oslo în complexul Sema Parc din Capitală, fosta platformă industrială Semănătoarea.
În ultimii doi ani, River Development a început un proces de reconversie și reamenajare a unor clădiri existente pe platforma Sema Parc în clădiri de birouri clasa A cu o suprafață totală închiriabilă de peste 38.000 mp. Primele două clădiri (Bruxelles și Paris) au fost deja finalizate, cea de-a treia (Berlin) urmând a fi livrată în T3 2019.
Astăzi, Semănătoarea mai produce piese de schimb, dar înainte să fie privatizată avea 7.500 de angajați și producea 3.500 de combine pe an. Întreprinderea a fost privatizată în octombrie 1999.
Compania MYO-O, condusă de Ion Rădulea – fost angajat al Semănătoarea, a preluat de la Fondul Proprietății de Stat 56,7% din capitalul social al întreprinderii, pentru care a platit circa 17 miliarde lei, adică echivalentul valoric a 35 de combine din cele 80, câte existau în stoc la momentul privatizării.
Restul participațiilor au rămas la peste 30.000 de acționari care și-au subscris cuponul de privatizare aici. Printre aceștia se numărau fostul premier Nicolae Văcăroiu, fostul senator Corneliu Gavaliugov și fostul secretar de stat în Ministerul Agriculturii Aurel Pană. Noii patroni s-au angajat față de stat că vor investi circa 7 milioane de dolari pentru a pune pe picioare uzina.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.profit.ro).

