Consiliul Concurenței recomandă Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) inițierea demersurilor necesare în vederea permiterii construirii parcurilor eoliene pe cele mai fertile terenuri agricole din extravilan, de clasa I și II.
”Procesul de obținere a autorizațiilor necesare punerii în funcțiune de noi capacități de producere a energiei din surse regenerabile este anevoios și durează mult, deși s-au făcut unii pași pentru simplificarea procedurilor, ceea ce descurajează potențialii investitori„, a constatat Consiliul Concurenței în urma unui studiu.
Un prim aspect care contribuie la îngreunarea procesului de autorizare se referă la interpretarea neunitară a prevederilor legale la nivelul Unităților Administrativ Teritoriale (UAT), ceea ce conduce la aplicarea unui tratament diferențiat din punctul de vedere al condițiilor pe care companiile trebuie să le îndeplinească în vederea obținerii autorizației de construire, în funcție de localitatea pe raza căreia se află terenul pe care urmează a se construi capacitatea de producere a energiei regenerabile.
Pentru a putea construi capacități de producere a energiei regenerabile, investitorii trebuie să scoată terenul din circuitul agricol, procedură care implică interacțiunea cu mai multe autorități/instituții publice din subordinea MADR, ceea ce conduce la o procedură complexă și de durată și care contribuie la îngreunarea accesului pe piață.
În același timp, Legea Fondului Funciar (nr. 18/1991), permite construirea de capacități de producere a energiei din surse regenerabile, în extravilan, în limita la 50 de hectare pentru terenurile agricole de clasa a III-a, a IV-a și a V-a de calitate, ceea ce împiedică dezvoltarea proiectelor mari.
Astfel, autoritatea de concurență recomandă Ministerului Agriculturii să identifice soluții care să faciliteze procedura de scoatere a terenului extravilan din circuitul agricol, astfel încât solicitantul să interacționeze doar cu Direcția Agricolă Județeană, prin depunerea unei singure documentații, și, totodată, să inițieze demersurile necesare pentru a permite construirea parcurilor fotovoltaice și eoliene pe terenurile agricole, situate în extravilan, având clasa III, IV și V de calitate (terenuri mai puțin fertile), indiferent de suprafață.
Consiliul Concurenței a colaborat cu reprezentanții MDLPA și MADR în vederea identificării unor soluții de eficientizare a procesului de autorizare a lucrărilor de construcții, pe parcursul derulării studiului.
În perioada următoare, autoritatea de concurență va finaliza un alt studiu care vizează posibila restricționare a accesului pe piață al producătorilor de energie din surse regenerabile în cadrul procesului de obținere a avizului tehnic de racordare (ATR) de la operatorul de transport/distribuție a energiei electrice.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).

