FacebookTwitterLinkedIn

Furnizorul european de servicii logistice și industriale VGP a încheiat, în prima jumătate din an, contracte de închiriere în valoare de 36,2 milioane de euro, ceea ce va duce la venituri totale anualizate din chirii de 382,1 milioane de euro, potrivit raportului companiei.

“Profitul înainte de impozitare se ridică la 48,6 milioane de euro, reflectând 33,5 milioane euro din venituri nete din chirii și din energie regenerabilă (+96% YoY) și 45,5 milioane de euro câștiguri nete din evaluarea portofoliului”, se arată în raportul companiei.

La finalul lunii iunie 2023, compania avea în total 732.000 mp în construcție în 24 de proiecte, reprezentând 50,6 milioane de euro în chirii anuale suplimentare, odată ce spațiile vor fi construite și închiriate complet. În primul semestru, au fost demarate lucrări pentru 236.000 mp, din care 81,5% sunt pre-închiriate, reprezentând alte 17 milioane de euro venituri din chirie, odată ce vor fi livrate și închiriate.

VGP a livrat în aceste șase luni 13 proiecte reprezentând 317.000 mp, închiriate 97,2% și care vor aduce 18,7 milioane de euro venituri din chirii. Totalul activelor finalizate ale VGP însumează 4.621.000 mp sau 207 clădiri, închiriate în proporție de 98,8%.

„A fost o primă jumătate a anului plină de evenimente și productivă, marcată de o creștere considerabilă de 36,2 milioane de euro anualizată a chiriilor. Mai mult, asistăm la o scădere a prețurilor construcțiilor care ne permite să inițiem noi proiecte la marje favorabile,” a declarat Directorul executiv al VGP, Jan Van Geet.

El a adăugat că recentele schimbări din industria imobiliară, ca urmare a creșterii ratelor dobânzilor, au dezvăluit o multitudine de oportunități pe care compania este gata să le valorifice. „Ca atare, VGP a semnat exclusivități pentru o serie de site-uri industriale emblematice, în locații de top.”

În luna iulie a acestui an, VGP NV a înființat un joint venture împreună cu Deka Immobilien, una dintre cele mai mari companii de investiții imobiliare active la nivel global din Europa. Contractul prevede achiziționarea în timp a unui portofoliu de cinci parcuri cu 20 de clădiri de active germane semi-industriale și logistice dezvoltate de VGP. 

În România, VGP deține șase parcuri industriale, la București, Arad, Brașov, Sibiu și Timișoara. Compania a semnat cel mai mare contract de pe piața locală a spațiilor logistice și industriale în trimestrul II, reprezentând pre-închirierea a 47.000 mp de către Intercars în cadrul proiectului VGP Park Brașov. Clădirea va funcționa ca depozit central, deservind astfel fabricile automotive din zonă.

Totodată, VGP a închiriat integral primele două clădiri din VGP Park București Nord și a continuat să atragă clienți noi, extinzându-și portofoliul. La începutul anului, compania a anunțat închirierea unei hale de 4.500 mp în parcul logistic VGP Sibiu către firma Somarest, din domeniul marochinăriei. De asemenea, VGP a încheiat un parteneriat cu distribuitorul de produse alimentare Golden Provider Distribution pentru 4.200 mp în cadrul VGP Park București Nord. Alți 8.000 mp de spații logistice au fost închiriați în VGP Park București Nord către Alaska Energies, companie de energie regenerabilă din Europa, pentru extinderea operațiunilor sale de logistică, depozitarea și distribuția sistemelor fotovoltaice. În luna mai, VGP a închiriat 7.000 mp de spații pentru depozitare și 1.500 mp  pentru cross-dock, în VGP Park Brașov, către furnizorul de soluții logistice DB Schenker.