Vânzările și traficul înregistrate de piața de retail românească în prima jumătate a anului 2023 sunt mai mari decât în perioada similară din 2019, considerat cel mai bun an pentru retail în România, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară CBRE.
Cu toate că se așteaptă rezultate mai bune, acestea rămân sub semnul incertitudinii, ținând cont că principalele motive de îngrijorare ale retailerilor rămân inflația și reducerea puterii de cumpărare, care pot avea impact major asupra vânzărilor, potrivit lui Carmen Ravon, Head of Retail Occupier CEE, CBRE.
“Vedem însă că retailerii vizează eficientizarea proceselor și stabilizarea aprovizionării, aproape jumătate dintre respondenții la studiu, 45%, având în plan să investească în soluții software”, adaugă ea.
O altă schimbare în piața de retail din România vizează deschiderea de noi magazine fizice: peste jumătate dintre retailerii care au participat la studiul CBRE intenționează să deschidă noi magazine fizice în centre comerciale regionale, urmate de magazine stradale în centrul orașelor și parcuri de retail.
Creșterea economică și stabilitatea din 2022 au determinat o creștere anuală de 21% a cheltuielilor de consum. Din analiza anului 2022, în comparație cu datele din 2019, centrele comerciale au reușit să depășească cifra de afaceri totală din 2019 cu 16%, în timp ce parcurile de retail au înregistrat o scădere de 5%.
Potrivit studiului de piață „Turnover Retail 2023″, piața de retail a încheiat anul 2022 cu o creștere anuală a cifrei de afaceri cumulate, depășind pragul de 1 miliard de euro și înregistrând o creștere de 5% față de valoarea totală înregistrată în 2019 – un an de referință în ceea ce privește vânzările, numărul de vizitatori, noile spații și ultimul an înainte de criza sanitară.
Comparând valoarea totală a cifrei de afaceri înregistrată în 2022 cu cea din 2021, la nivel național, centrele comerciale au înregistrat o creștere anuală de 18%, iar parcurile comerciale de 2%. Analizând 2022 în comparație cu datele din 2019, centrele comerciale au reușit să depășească nivelul din 2019 cu 16%, în timp ce parcurile comerciale înregistrează o scădere de 5%.
Potrivit Danielei Gavril, Head of Research, CBRE Romania sectoarele Fashion, Food & Beverages și Leisure au fost în prima linie, cu creșteri anuale impresionante de 33%, 26% și, respectiv, 23%.
“Perspectivele de viitor prefigurează un sector dinamic, cu rate de creștere cuprinse între 28% și un impresionant 50% în comparație cu nivelurile de dinaintea pandemiei. Evoluția sectorului nostru de retail este una bazată pe adaptare, tenacitate și, în cele din urmă, pe un potențial promițător”, a adăugat Daniela Gavril.
Stocul de spații de retail moderne a ajuns la 4,15 milioane mp
Până la sfârșitul anului 2022, stocul modern de spații de retail a depășit pragul de 4 mil. mp, după livrări anuale constante. În prima jumătate a anului curent, stocul de retail din România a ajuns la aproximativ 4,15 mil. mp suprafață închiriabilă de centre comerciale moderne și parcuri de retail răspândite în întreaga țară.
Volumul total al spațiilor comerciale moderne a crescut cu 22.000 mp în primele trei luni ale anului, după o investiție de 9 milioane de euro în două parcuri comerciale. Alte spații de retail mici și medii au fost adăugate, astfel încât în prima jumătate a anului 2023, suprafața totală a crescut la 69.300 mp. La nivelul țării, ponderea parcurilor de retail în stocul de spații moderne de retail crește constant, ajungând la sfârșitul primei jumătăți a anului 2023 la 39%.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).

