FacebookTwitterLinkedIn

Banca Mondială (BM) a avertizat că o escaladare a conflictului dintre Israel și Hamas ar putea majora cotația țițeiului. Banca se aşteaptă ca preţul global al petrolului să atingă în medie 90 de dolari pe baril în ultimul trimestru din 2023 şi să scadă la un nivel mediu de 81 de dolari pe baril în 2024, în condiţiile în care încetinirea creşterii economice atenuează cererea.

Ultimul raport, „Perspectivele pieţelor de materii prime”, arată că preţul petrolului a crescut cu doar 6% de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas, în timp ce preţurile produselor agricole, ale celor mai multe metale şi ale altor materii prime „abia s-au modificat”. 

Cel mai recent raport prezintă trei scenarii de risc pe baza episoadelor istorice care implică conflictele din regiune:  1. „Scenariul care indică o mică perturbare” – echivalentă cu reducerea producţiei de petrol înregistrată în 2011, în timpul războiului civil din Libia, de aproximativ 500.000 – 2.000.000 de barili pe zi (bpd) ar duce la o creştere a preţului petrolului între 93 şi 102 dolari pe baril, în trimestrul patru din 2023; 2. „Scenariul care indică o perturbare medie” – echivalentă cu războiul din Irak din 2003 – ar reduce livrările globale de petrol cu 3 – 5 milioane bpd, majorând preţului petrolului între 109 şi 121 dolari pe baril.; 3. „Scenariul unei perturbări masive” – echivalentă cu impactul embargoului petrolier arab din 1973, ar reduce livrările globale de petrol cu 6 – 8 milioane bpd. Iniţial, în acest scenariu, preţului petrolului ar ajunge la 140 – 157 dolari pe baril. 

„Preţurile mai ridicate ale petrolului, dacă se menţin, vor duce inevitabil la preţuri mai ridicate ale alimentelor. Dacă se materializează şocul sever al preţului petrolului, vor fi afectate semnificativ preţurile alimentelor, care deja sunt la un nivel ridicat în multe ţări în curs de dezvoltare”, a afirmat Ayhan Kose, adjunctul economistului şef al Băncii Mondiale.