6.1 C
București
luni, decembrie 9, 2024

Analize și Trenduri – Japonia a cedat Germaniei titlul de a treia mare putere economică mondială în 2023 – Sinteza

3 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -cresterea vanzarilor

Sumarizare automata

Japonia a pierdut în 2023 titlul de a treia mare putere economică mondială, care a revenit Germaniei, în principal ca urmare a deprecierii yenului, arată o estimare preliminară a Produsului Intern Brut al Japoniei publicată joi, informează AFP, potrivit Agerpres.

PIB-ul nominal al Japoniei în 2023 s-a ridicat la aproximativ 4.200 de miliarde de dolari, faţă de aproximativ 4.500 de miliarde de dolari în Germania, în cazul căreia PIB-ul nominal a fost stimulat de inflaţie, care a rămas puternică anul trecut.

Însă, în termeni reali, adică fără efectele inflaţiei, PIB-ul Japoniei a înregistrat o creştere accelerată anul trecut, cu un avans de 1,9% după o creştere de 1% în 2022, în timp ce economia germană s-a contractat cu 0,3%, potrivit cifrelor oficiale publicate luna trecută.

Japonia a pierdut în 2023 titlul de a treia mare putere economică mondială, care a revenit Germaniei, în principal ca urmare a deprecierii yenului, arată o estimare preliminară a Produsului Intern Brut al Japoniei publicată joi, informează AFP, potrivit Agerpres.

PIB-ul nominal al Japoniei în 2023 s-a ridicat la aproximativ 4.200 de miliarde de dolari, faţă de aproximativ 4.500 de miliarde de dolari în Germania, în cazul căreia PIB-ul nominal a fost stimulat de inflaţie, care a rămas puternică anul trecut.

Însă, în termeni reali, adică fără efectele inflaţiei, PIB-ul Japoniei a înregistrat o creştere accelerată anul trecut, cu un avans de 1,9% după o creştere de 1% în 2022, în timp ce economia germană s-a contractat cu 0,3%, potrivit cifrelor oficiale publicate luna trecută.

O mare putere exportatoare, Germania suferă de pe urma unei cereri externe slabe, a costurilor cu energia pentru importantul său sector manufacturier şi a dobânzilor ridicate de Banca Centrală Europeană pentru a combate inflaţia.

Degradarea conjuncturii în Germania face ca noul său titlu de a treia mare putere economică mondială, care era aşteptat încă din luna octombrie a anului trecut ca urmare a revizuirii prognozelor Fondului Monetar Internaţional, să fie perceput ca o iluzie la Berlin. Aceasta, cu atât mai mult cu cât India ar putea depăşi, atât Japonia, cât şi Germania în câţiva ani, tot în funcţie de PIB nominal calculat în dolari.

Economia celei mai populate ţări de pe planetă ar putea ajunge la nivelul Japoniei şi Germaniei încă din 2025, potrivit lui Brian Coulton, economist la Fitch Ratings. Însă “este evident că PIB-ul pe cap de locuitor va fi mult mai mic în India decât în Germania sau Japonia”, a precizat Brian Coulton.

În Japonia, presa locală a comentat din plin pierderea titlului de a treia mare putere economică mondială, reamintind că, dincolo de impactul excepţional al deprecierii yenului, există şi alţi factori fundamentali negativi, precum declinul demografic accelerat din arhipelag sau productivitatea scăzută.

“După ce a cedat Chinei titlul de a doua mare economie, după SUA, în 2010, în prezent Japonia a cedat şi poziţia a treia”, a subliniat Nikkei, cel mai important cotidian financiar japonez, într-un editorial publicat sâmbătă. “Japonia nu a făcut progrese în a-şi îmbunătăţi potenţialul de creştere. Această situaţie trebuie să fie un semnal de alarmă pentru a accelera reformele economice care au fost neglijate”, a adăugat Nikkei.

La fel ca şi Germania, Japonia este o mare putere industrială şi exportatoare, însă acest statut este în pierdere de viteză de mai mult timp şi în prezent consumul interior este afectat de inflaţie şi deprecierea yenului. Moneda japoneză a pierdut anul trecut 7% din valoare în raport cu dolarul. Acest fenomen se datorează în principal decalajului între înăsprirea politicilor monetare în SUA şi Europa, începând din 2022, şi decizia Băncii Japoniei de a menţine o politică monetară ultrarelaxată.

În trimestrul patru din 2023, PIB-ul Japoniei s-a contractat din nou (cu 0,1% comparativ cu trimestrul al treilea potrivit datelor ajustate în funcţie de variaţiile sezoniere), acesta fiind al doilea trimestru consecutiv de declin după unul de 0,8% înregistrat în perioada iulie-septembrie 2023. Japonia este deci într-o recesiune tehnică, o veste surprinzătoare, având în vedere că analiştii intervievaţi de Bloomberg mizau pe o uşoară revenire pe creştere, până la un avans de 0,2%, în trimestrul al patrulea.

În acest context, “cel mai probabil Banca Japoniei va deveni şi mai prudentă” când va veni vorba de începutul procesului de înăsprire a politicii monetare, care este aşteptat pentru acest an şi care se prefigurează deja a fi unul foarte treptat, a reacţionat Min Joo Kang, economist la banca ING. Potrivit acestuia, o primă decizie de majorare a dobânzii din partea BoJ, un eveniment inedit după 2007, ar putea să nu mai aibă loc în lunile martie-aprilie, ci mai degrabă în luna iunie şi posibil chiar în al treilea trimestru al anului, dacă economia va reveni pe creştere la începutul anului, aşa cum se preconizează.

Fondul Monetar Internaţional prognozează că Japonia va înregistra o creştere economică moderată, de 0,9%, în acest an.

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -dezvoltare afacere

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!