Ministerul Finanţelor (MF) a publicat vineri ordinul care stabileşte procedura de anulare a unor datorii pentru persoane fizice şi juridice, măsuri reglementate prin OUG 107/2024, care a intrat în vigoare la data de 6 septembrie.
“Ministerul Finanţelor a finalizat legislaţia subsecventă a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar în anul 2024, publicată în Monitorul Oficial nr.905 şi intrată în vigoare în 6 septembrie 2024. Ordinul de ministru care stabileşte procedura de aprobare, referatul şi anexele sunt publicate la rubrica Transparenţă decizională”, se arată într-un comunicat al MF.
Toţi contribuabilii care au datorii restante la data de 31 august 2024 (persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii liberale, unităţi administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti ori instituţii publice) pot beneficia de facilităţile fiscale de anulare a dobânzilor, penalităţilor, accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, stabilite prin OUG 107/2024.
“Scopul acestor măsuri este acela de a veni în sprijinul contribuabililor, având în vedere faptul că mediul de afaceri se confruntă cu o lipsă temporară de lichidităţi, de a susţine conformarea voluntară la plată, sens în care, prin măsurile adoptate de impulsionare a achitării obligaţiilor fiscale/bugetare, statul se asigură, pe de o parte de faptul că volumul arieratelor scade, iar pe de altă parte, veniturile bugetare cresc astfel încât să se poată susţine cheltuielile efectuate pentru susţinerea economică”, susţine MF.
OUG 107/2024 prevede, printre altele, anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cazul contribuabililor care datorează atât obligaţii bugetare accesorii, cât şi obligaţii bugetare principale. În acest caz, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligaţiile bugetare principale restante la 31 august 2024 inclusiv, să achite obligaţiile curente (cele născute după 1 septembrie 2024), să depună toate declaraţiile fiscale şi să depună cererea de anulare a accesoriilor până la data 25 noiembrie 2024 inclusiv.
De asemenea, ordonanţa prevede anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente diferenţelor de obligaţii bugetare principale declarate suplimentar de debitori prin declaraţie rectificativă, cu scadenţă anterioară datei de 31 august 2024 inclusiv. În acest caz, contribuabilii care consideră că sunt erori în sumele declarate iniţial pot depune declaraţie rectificativă prin care să declare obligaţiile suplimentare şi pot beneficia de anularea accesoriilor aferente obligaţiilor declarate suplimentar dacă plătesc aceste obligaţii, precum şi obligaţiile curente (cele născute după 1 septembrie 2024), depun toate declaraţiile fiscale şi depun cererea de anulare a accesoriilor până la 25 noiembrie 2024 inclusiv.
O altă măsură se referă la anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, dacă la această dată contribuabilul datorează doar accesorii, iar obligaţiile bugetare principale au fost stinse. Astfel, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligaţiile curente (cele născute după 1 septembrie 2024), să depună toate declaraţiile fiscale şi cererea de anulare a accesoriilor până la 25 noiembrie 2024. Totodată, în situaţia în care dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale principale au fost stinse după data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, respectiv după data de 6 septembrie 2024, acestea se anulează şi sunt supuse restituirii.
De asemenea, vor fi anulate şi dobânzile, penalităţile şi toate accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere emisă ca urmare a controlului fiscal, care este în curs de derulare la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă. Contribuabilii care la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă au în derulare un control fiscal pot beneficia de anularea accesoriilor aferente obligaţiilor stabilite suplimentar de organul de control dacă plătesc aceste obligaţii până la termenul de plată stabilit în decizia de impunere şi dacă depun cererea de anulare a accesoriilor în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, indiferent dacă acest control a fost finalizat până la data de 25 noiembrie 2024 sau ulterior acestei date.
Cea de-a cincea măsură din ordonanţă se referă la anularea unor obligaţii fiscale principale în cazul persoanelor fizice. Astfel, persoanele fizice care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cuantum mai mic de 5.000 lei inclusiv, şi achită jumătate până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024, vor beneficia de anularea unui procent de 50% din obligaţiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv şi de anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente.
Totodată, pentru persoanele fizice care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cuantum mai mare de 5.000 lei, achitate în procent de 75% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024, se acordă anularea unui procent de 25% din obligaţiile bugetare principale restante şi anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente acestora.
Pentru a beneficia de anularea obligaţiilor bugetare principale, persoanele fizice trebuie sa achite obligaţiile curente (cele realizate după 1 septembrie 2024) şi să depună toate declaraţiile fiscale şi cererea de anulare până la data 25 noiembrie 2024 inclusiv, potrivit Agerpres.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro).