FacebookTwitterLinkedIn

Potrivit unei analize realizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI), Europa rămâne dependentă de importurile de energie, chiar și după criza energetică, cu dependența de Rusia înlocuită de alte țări. Datele Eurostat arată că măsurile luate în ultimii ani nu au modificat semnificativ nivelul de securitate energetică al Europei.

„Dependenţa de importurile de energie în Europa nu a suferit modificări importante în ultimii ani, Europa rămânând puternic dependentă de importurile de energie chiar şi după criza energetică. Analiza datelor Eurostat demonstrează că măsurile luate în ultima perioadă nu au modificat semnificativ nivelul de securitate energetică al Europei, înlocuindu-se dependenţa de Rusia cu dependenţa de alte ţări. Se poate observa că dependenţa de importurile de energie din Rusia a scăzut de trei ori, dar nu a fost eliminată total”, precizează preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă.

Singura reducere a dependenței de importuri poate fi observată pe piața produselor petroliere, unde dependența Europei de importuri a scăzut cu aproximativ 8%, ca urmare a introducerii obligatorii a biocombustibililor și creșterii utilizării mașinilor hibride și electrice.

În ceea ce privește dependența de cărbune, aceasta a crescut în anii 2021 și 2022, revenind ulterior la nivelul din 2019, pe fondul repornirii unor centrale pe cărbune din cauza crizei gazelor.

România se evidențiază ca fiind una dintre cele mai puțin dependente țări din UE de importurile de energie, ocupând locul patru.

„Analizând dependenţa de importurile de gaze în ultimii cinci ani în funcţie de canalele de transport, se constată că au scăzut puternic cantităţile de gaze importate prin conducte din Rusia, acestea reducându-se de patru ori, dar au crescut de trei ori importurile de gaze din Rusia prin insfrastructura GNL şi de două ori importurile de gaze prin infrastructura GNL din afara Rusiei. De asemenea, se remarcă faptul că a crescut cantitatea de gaze importată din afara Rusiei prin conducte”, precizează sursa citată.

De asemenea, este țara cea mai puțin dependentă de gazele de import și a doua cea mai puțin dependentă de importul de produse petroliere, conform analizei AEI.

„Analizând dependenţa diferitelor ţări faţă de importurile de energie vedem că ţările insulare se găsesc în topul ţărilor dependente de energie, iar la polul opus sunt România (a 4-a cea mai puţin dependentă ţară din UE), înainte de Suedia, Estonia şi Islanda. România este ţara cea mai puţin dependentă de gazele de import şi a doua cea mai puţin dependentă de importul de produse petroliere”, a transmis preşedintele AEI.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania