FacebookTwitterLinkedIn

Compania românească de dezvoltare de software Bento, listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, vizează venituri din exploatare de 78 de milioane de lei în 2024, o creștere cu 34% față de anul 2023, EBITDA de 21,2 milioane de lei, o majorare cu 30%, și un profit net de 15,3 milioane de lei, o apreciere cu 17%. 

„Având în vedere contextul de piață plin de provocări în domeniul tehnologiei, bugetul de venituri și cheltuieli vizat pentru anul 2024 este planificat în continuare în mod prudent, luând în considerare atât proiectele recurente și cele pe care le avem în execuție cât și proiectele aflate în curs de negociere și semnare. Prin urmare, ne concentrăm atenția asupra eficientizării operațiunilor noastre, în timp ce continuăm să dezvoltăm produsele proprii”, a declarat Radu Scarlat, Președintele Consiliului de Administrație al Bento. 

În 2024, compania va continua dezvoltarea modulelor existente în cadrul platformei software modulare integrate, dar intensitatea cu care se vor realiza investițiile va fi mai mică comparativ cu anii anteriori, “deoarece finanțarea acestora va fi asigurată exclusiv de către companie prin fonduri proprii, odată cu finalizarea proiectului pe fonduri europene Platforma pentru Transformare Digitală Modulară în Mediul Enterprise și Sectorul Public”, arată Bento.

Compania are în derulare contracte cu Distribuție Energie Electrică România (DEER) și furnizează servicii de gestionare a infrastructurii IT pentru o companie multinațională din domeniul petrol și gaze.

În 2023, Bento a înregistrat venituri din exploatare de 58,2 milioane de lei, o creștere cu 64% comparativ cu 2022 și un profit net de 13,1 milioane de lei, o apreciere cu 133% comparativ cu anul anterior. În prezent, Bento are o capitalizare de piață de 177 milioane de lei.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.