FacebookTwitterLinkedIn

Ministerul Energiei și E-Distribuție Dobrogea au semnat un contract de finanțare nerambursabilă, prin Fondul pentru Modernizare, în valoare totală de 47,7 mil. lei, pentru dezvoltarea, modernizarea și sistematizarea instalațiilor electrice de medie tensiune ale stației de transformare Năvodari 110/20kV.

Investiția are ca scop creșterea calității distribuției și furnizării energiei electrice, conform standardelor de performanță.

Din valoarea totală a proiectului, 80% valoarea maximă asigurată din Fondul pentru Modernizare este de 80% din cheltuielile eligibile, respectiv peste 30 mil. lei, iar valoarea acoperită de către E-Distribuție Dobrogea este de 16,2 mil. lei.

Banii vor fi investiți în modernizarea rețelelor de medie tensiune, modernizare de posturi de transformare și introducerea în sistemul de telecontrol a posturilor de transformare. Valabilitatea contractului este de cinci ani de la data punerii în funcțiune a investiției. Perioada de implementare estimată de către E-Distribuție Dobrogea este de maximum 29 de luni.

„În Dobrogea sunt concentrate unele dintre cele mai importante unități de producție de energie verde, inclusiv Cernavodă. Dezvoltarea rețelei de distribuție este vitală pentru sistemul energetic național. Susținem în mod ferm modernizarea rețelelor de distribuție. Această investiție este o veste bună atât pentru marile companii, cât și pentru consumatorii casnici, mă gândesc aici și la cei care și-au făcut unități de cazare în Năvodari,” a declarata Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

”Tranziția energetică în mijlocul căreia ne aflăm acum este posibilă doar prin intermediul investițiilor, iar la baza acestora stau investițiile în rețelele de transport și distribuție a energiei electrice. Sursele de finanțare nerambursabilă, așa cum este și Fondul pentru Modernizare, sunt una dintre pârghiile care vin atât în sprijinul companiilor, pentru implementarea planurilor lor de investiții, cât mai ales în sprijinul cetățenilor care vor beneficia de servicii mai bune și sustenabile,”a spus Monica Hodor, director general al companiilor E-Distribuție.

E-Distribuție Dobrogea a atras, până acum, finanțări nerambursabile în valoare totală de peste 110 mil lei, pentru investiții prin prezentul proiect prin Fondul pentru Modernizare și prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, apelurile POIM/968/10/2/ și POIM/970/10/2/ – Creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie în vederea pregătirii unei redresări verzi, digitale şi reziliente a economiei. În total, până în prezent, cele trei societăți E-Distribuție au atras finanțări nerambursabile în valoare totală de peste  200 mil. lei.