3.7 C
București
joi, decembrie 5, 2024

Energie – DECIZIE Guvernul a adoptat draftul Legii eolienelor offshore. Ministerul Energiei va avea 3 luni să facă studiu pentru concesionări de perimetre, subvenții, taxe și redevențe – Sinteza

3 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -cresterea vanzarilor

Sumarizare automata

″În baza studiului de specialitate (…), prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Energiei, se aprobă, până la data de 31 martie 2025, lista perimetrelor eoliene offshore care pot fi concesionate, definite prin coordonate topogeodezice.

Ulterior, tot prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Energiei, se vor aproba normele specifice privind procedurile de concesionare a perimetrelor eoliene offshore, cuantumul redevențelor și taxelor, precum și schema de sprijin, după caz, până la data de 30 iunie 2025.

Ministerul Energiei va organiza o procedură de atribuire competitivă a contractelor de concesiune și va putea acorda un ajutor de stat sub forma unei scheme de sprijin pentru construirea sau exploatarea centralelor electrice eoliene offshore, în beneficiul perimetrelor eoliene offshore, cu condiția punerii acestora în funcțiune într-o perioadă de maximum 8 ani de la data încheierii contractului de concesiune...

Guvernul a adoptat, după mai multe amânări și modificări, proiectul de Lege privind energia eoliană offshore, acesta urmând acum să fie trimis Parlamentului pentru dezbatere și aprobare.

″Chiar și în lipsa unui cadru normativ în acest domeniu și, implicit, în lipsa unei posibilități reale de a investi în acest domeniu, unii investitori în domeniul energiei regenerabile, străini și autohtoni, și-au anunțat deja intenția de a dezvolta proiecte eoliene offshore în Marea Neagră. Potențialul de energie eoliană offshore al României, astfel cum este acesta evaluat pe baza estimărilor Băncii Mondiale (BM), prezintă o capacitate teoretică de 76 GW, 22 GW sub formă de turbine fixe și 54 GW sub formă de turbine plutitoare. Din punctul de vedere al raportului cos-beneficiu, primele turbine care ar trebui instalate sunt cele fixe″, se arată în expunerea de motive.

Pe de altă parte, industria globală a energiei eoliene și cea offshore în special traversează în prezent un moment dificil.

Potrivit sursei citate, în prezent, pentru îndeplinirea angajamentului inclus în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Ministerul Energiei colaborează cu BM în cadrul unui studiu intitulat Offshore Wind Roadmap for Romania, finanțat de Direcția Generală Sprijin pentru Reformele Structurale a Uniunii Europene, un prim proiect elaborat în marja acestui studiu fiind deja remis Ministerului Energiei, iar forma finală a acestuia urmând a se finaliza după ce consultanții BM vor integra observațiile transmise de entitățile române implicate în proiect. De asemenea, Ministerul Energiei derulează și un alt program de asistență tehnică, cu autoritățile din Statele Unite implicate în dezvoltarea, implementarea și monitorizarea cadrului legislativ pentru dezvoltarea proiectelor eoliene offshore de peste Ocean, iar în marja acestui program au avut loc discuții și au fost primite informații privind elementele considerate de partea americană ca fiind esențiale pentru dezvoltarea și implementarea unor astfel de proiecte.

În termen de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Energiei inițiază procedurile pentru realizarea unui studiu de specialitate în vederea pregătirii procesului de concesiune și a activităților de explorare, construcție și exploatare a centralelor electrice eolienne offshore″, stipulează draftul de act normativ.

Potrivit acestuia, în cadrul studiului vor fi elaborate: a) propuneri de perimetre eoliene offshore care pot fi concesionate în vederea explorării, construirii și exploatării centralelor electrice eoliene offshore, precum și propuneri privind traseul ori traseele potențial/potențiale de evacuare a energiei electrice produse de centralele eoliene offshore; b) propuneri privind stabilirea redevențelor și a taxelor care trebuie achitate de către concesionari, în vederea aprobării acestora; c) propuneri de reglementări privind concesionarea perimetrelor eoliene offshore, atât cu acordarea unei scheme de sprijin, cât și fără acordarea unei scheme de sprijin; d) informații privind criteriile non-financiare aferente anunțului de concesiune, precum și privind tipul și nivelul garanțiilor solicitate concesionarilor; e) propuneri de reglementări privind procedura de emitere a permisului de explorare și a modelului pentru acesta; f) propuneri de reglementări privind procedura de emitere a aprobării de dezvoltare; g) propuneri privind schema de sprijin aplicabilă pentru construirea sau exploatarea centralelor electrice eoliene offshore, cu indicarea modalității și a perioadei de acordare, precum și a impactul acesteia asupra bugetului de stat sau, dacă este cazul, a consumatorului final; h) propuneri de proceduri, ghiduri sau îndrumări privind explorarea perimetrelor eoliene offshore și construcția și exploatarea centralelor electrice eoliene offshore.

″În baza studiului de specialitate (…), prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Energiei, se aprobă, până la data de 31 martie 2025, lista perimetrelor eoliene offshore care pot fi concesionate, definite prin coordonate topogeodezice. Aceasta include, pentru fiecare perimetru în parte: amplasamentul spațial în raport cu Planul de Amenajare a Spațiului Maritim, informații tehnice de bază, precum și informații privind impactul asupra mediului. În procesul de aprobare a perimetrelor eoliene offshore se ține cont de amplasamentul perimetrelor petroliere offshore. Activitatea de exploatare a energiei eoliene offshore urmează a fi efectuată fără a aduce atingere operațiunilor petroliere offshore și a drepturilor conferite titularilor de permise de prospecțiune offshore și de acorduri petroliere offshore″, mai scrie în proiectul de lege.

Ulterior, tot prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Energiei, se vor aproba normele specifice privind procedurile de concesionare a perimetrelor eoliene offshore, cuantumul redevențelor și taxelor, precum și schema de sprijin, după caz, până la data de 30 iunie 2025. Hotărârea Guvernului va conține și calendarul etapelor de concesionare.

Ministerul Energiei va organiza o procedură de atribuire competitivă a contractelor de concesiune și va putea acorda un ajutor de stat sub forma unei scheme de sprijin pentru construirea sau exploatarea centralelor electrice eoliene offshore, în beneficiul perimetrelor eoliene offshore, cu condiția punerii acestora în funcțiune într-o perioadă de maximum 8 ani de la data încheierii contractului de concesiune.

Perimetrele care urmează a fi concesionate și calendarul de concesionare se stabilesc cu consultarea operatorului de transport și sistem Transelectrica și sunt determinate astfel încât să asigure preluarea energiei produse de centralele electrice eoliene offshore în mod eficient și cu cele mai mici costuri, din punct de vedere al tarifelor de racordare și tarifelor de rețea.

Contractul de concesiune se încheie pentru o perioadă de cel mult 30 de ani, cu posibilitatea unei singure perioade de prelungire de cel mult 10 ani. În cadrul perioadei de concesiune, concesionarii au dreptul să exploreze perimetrul eolian offshore pentru o durată de maximum 2 ani de la momentul semnării contractului de concesiune, cu drept de prelungire pe o durată de maximum 6 luni, pentru motive justificate și cu acordul autorității concedente.

Începând cu data punerii în funcțiune a centralei electrice eoliene offshore, în vederea exploatării, titularul contractului de concesiune plătește, anual, o redevență stabilită pentru perimetrul eolian offshore concesionat. Pentru perimetrele situate în afara apelor maritime interioare și a mării teritoriale, concesionarul plătește, începând cu momentul obținerii aprobării de dezvoltare, o taxă pentru suprafața concesionată a perimetrului eolian offshore construit și pentru suprafața ocupată de cablurile electrice subacvatice de legătură cu punctele de racordare la rețea din afara perimetrului concesionat. Pentru perimetrele situate pe suprafața bunurilor administrate de Administrația Națională „Apele Române”, concesionarul plătește, începând cu momentul obținerii aprobării de dezvoltare, o taxă pentru suprafața concesionată a perimetrului eolian offshore construit.

″Suprafața ocupată cu cablurile subacvatice de legătură se stabilește după elaborarea proiectului de construcție și racordare, iar plata taxei pentru această suprafață este exigibilă din momentul obținerii aprobării de dezvoltare. Titularul contractului de concesiune constituie o garanție financiară de bună execuție a contractului, inclusiv în cazul proiectelor de desființare, precum și pentru repararea daunelor cauzate mediului, al cărei cuantum este stabilit prin hotărâre a Guvernului până la data de 30 iunie 2025. Titularul contractului de concesiune are obligația de a încheia un contract de asigurare, în ceea privește construcțiile edificate în perimetrul eolian offshore″, mai prevede proiectul.

În cadrul planurilor de dezvoltare a rețelei electrice de transport (RET), elaborate începând cu data de 1 ianuarie 2025, Transelectrica va asigura elaborarea de studii de sistem pentru a analiza potențialul impact al unor mari cantități de energie eoliană offshore asupra sistemului energetic național, în conformitate cu cele mai bune practici internaționale, și va analiza impactul pe care cerințele de racordare a centralelor eoliene offshore îl au asupra sistemului energetic național. Termenii și condițiile pentru racordarea la rețea sunt stabiliți în cadrul avizului tehnic de racordare emis de operator, care va analiza și va aviza îndeplinirea condițiilor tehnice de racordare la rețelele electrice de transport, în conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare.

Sub condiția respectării cerințelor de racordare, operatorul de transport și sistem este obligat să conecteze centrala electrică eoliană la rețea în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Obligațiile dezvoltatorului centralei electrice eoliene offshore în legătură cu instalațiile de transport a energiei electrice către punctul de racordare la rețeaua de transport a energiei electrice trebuie să respecte specificațiile anunțului de concesionare a perimetrului eolian offshore.

Dezvoltatorul centralei electrice eoliene offshore trebuie să dezvolte, pe cheltuială proprie, rețeaua internă a centralei electrice eoliene offshore, a staților de conversie, de transformare și de conexiune, precum și cablurile sau liniile de transport a curentului continuu între stațiile de conversie, după caz, până la punctul de racordare la rețeaua de transport a energiei electrice, care poate fi offshore sau onshore. Dezvoltatorul centralei electrice eoliene offshore este responsabil pentru exploatarea instalațiilor situate până la punctul de racordare la rețeaua de transport a energiei electrice. Prin certificatul de racordare emis de către operatorul de transport și sistem și prin convenția de exploatare încheiată de către acesta cu dezvoltatorul centralei electrice eoliene offshore se stabilesc, în funcție de punctul de racordare, delimitările instalațiilor, precum și condițiile de exploatare și întreținere a acestora.

În cazul în care concesionarul, dezvoltator al centralei electrice eoliene offshore, nu reușește să construiască și să conecteze centrala la rețea, în conformitate cu licențele/autorizațiile acordate, este considerat responsabil pentru daunele suferite de operatorul de transport și sistem ca urmare a acțiunilor sale. O astfel de răspundere nu va fi incidentă dacă proprietarul centralei electrice eoliene offshore dovedește că întârzierile nu s-au produs din culpa sa. Operatorul de transport și sistem răspunde pentru daunele suferite de concesionar, dezvoltator al centralei electrice eoliene offshore, dacă nu respectă termenul limită pentru racordarea la rețea în situația în care se dovedește că întârzierile s-au produs din culpa sa″, mai stipulează draftul aprobat de Guvern.

Până la data de 31 decembrie 2024, ANRE va emite modele de aviz tehnic de racordare și contracte de racordare la rețea, precum și certificate de racordare specifice centralelor electrice eoliene offshore și modifică în mod corespunzător reglementările necesare.

Redispecerizarea de către operatorul de transport și sistem a centralelor electrice eoliene offshore se face în condițiile prevederilor art. 13 din Regulamentul (UE) nr. 2019/943 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piața internă de energie electrică și ale reglementărilor de punere în aplicare aprobate de ANRE. Pe perioada exploatării centralei electrice eoliene offshore, operatorul de transport și sistem poate solicita limitarea temporară sau închiderea temporară a producției de energie electrică, din motive tehnice, precum și la solicitarea concedentului sau a instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau securității naționale, pentru motive justificate″, scrie în proiect.

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.profit.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -dezvoltare afacere

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!