Guvernul a aprobat în ședința de miercuri măsurile privind nivelul de siguranță și securitate în funcționare a Sistemului Electroenergetic Național (SEN), precum și pe cele de realizare a stocurilor de siguranță ale SEN în ceea ce privește combustibilii și volumul de apă din lacurile de acumulare, pentru perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025.
Acestea se bazează pe o analiză a Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, care estimează pentru iarna care vine o creștere a consumului național de energie electrică cu aproximativ 2%, într-un scenariu mediu, și cu circa 6%, într-unul pesimist, comparativ cu consumul din sezonul rece trecut, în pofida majorării dramatice a puterii instalate în sistemele de producție ale prosumatorilor.
Operatorul de transport și sistem (OTS) estimează că, în iarna 2024-2025, puterea instalată a prosumatorilor va ajunge la circa 2.200 MW. În prezent, cel mai probabil, aceasta a depășit deja 2.000 MW.
″Pentru a se asigura un nivel de certitudine suficient de ridicat în acoperirea curbei de sarcină a sistemului energetic național (SEN), chiar și la apariția unor situații limită, conform scenariilor evaluate de dispecerul energetic național (DEN), operatorul de transport și de sistem consideră necesară îndeplinirea unor măsuri și acțiuni de pregătire și monitorizare a funcționării SEN″, se spune în document.
O parte dintre aceste măsuri sunt menționate an de an în programele de pregătire a alimentării cu energie în sezonul rece. Acum, Transelectrica se referă și la proiecte de unități noi de producție aflate în derulare, unele dintre ele cu mari întârzieri.
Astfel, operatorul consideră necesare, pentru siguranța sistemului, ″punerea în funcțiune a primelor grupuri din centrala cu ciclu combinat Iernut TG5 – 66 MW și TG6 – 66 MW″, ″punerea în funcțiune a grupurilor din centrala electrică de la Midia Năvodari – Rompetrol de aproximativ 70 MW″ și ″pornirea grupurilor din centrala CET Chimcomplex (Vâlcea) aproximativ 50 MW, cel puțin în perioade cu temperaturi scăzute″.
Transelectrica mai vede ca necesare creșterea disponibilității de producție a Hidroelectrica, prin finalizarea lucrărilor de reparații la TH1 CHE Mărișelu și TH 1 Gâlceag. ″Menționăm că TH1 CHE Porțile de Fier 1 este retras din exploatare până la data de 14.02.2025, respectiv există reduceri de putere la TH 4 CHE Porțile de Fier 1 (aproximativ 95 MW) și la TH 6 CHE Porțile de Fier 1 (aproximativ 45 MW)″, spune operatorul.
O altă recomandare este punerea în funcțiune, după retehnologizare, a TA5 CTE Rovinari, de 330 MW, și finalizarea probelor de calificare pentru furnizarea de servicii tehnologice de sistem de către grupul de la Complexul Energetic Oltenia.
În document mai sunt menționate, la același capitol, ″disponibilizarea și realizarea lucrărilor de mentenanță la grupurilor energetice în vederea funcționarii în perioada sezonului de iarnă a TA5 – 105 MW și TA6 – 105 MW CET Brazi, TA1 – 50 MW CET Arad″, precum și ″scoaterea din conservare a grupului TA7 Turceni, în conformitate cu prevederile OUG nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, cu modificările si completarile ulterioare, și utilizarea acestuia în situații de criză energetică regională sau europeană, cu asigurarea unui stoc de cărbune care să-i asigure funcționarea pentru o perioadă de timp de aproximativ 10 zile″.
″În ceea ce privește echilibrarea SEN în primul semestru al acestui an, în urma analizelor efectuate la nivelul operatorului de transport și sistem, s-a observat o creștere accentuată a prețurilor energiilor de reglaj disponibile în Piața de Echilibrare, ceea ce a condus la costuri extrem de ridicate ale părților responsabile cu echilibrarea în urma decontării acestei piețe. Pentru perioada noiembrie 2024 – martie 2025, în special în intervalele de vârf sau de gol de sarcină, este posibil să se mai înregistreze costuri foarte ridicate în decontarea Pieței de Echilibrare″, se mai avertizează în document.
În context, Transelectrica consideră ca fiind necesară și ″impulsionarea procesului de calificare a grupurilor energetice pentru furnizarea rezervelor de echilibrare, în conformitate cu noile prevederi legale și de reglementare (Ordinul ANRE nr. 127/2021) (…), cu precădere pentru producătorii cu capital majoritar de stat″.
Pentru iarna care vine, în scenariul mediu, se estimează un deficit de acoperire din producția internă a consumului național de peste 816.000 MWh, iar în scenariul pesimist – de aproape 1,8 milioane MWh.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.profit.ro).