FacebookTwitterLinkedIn

România va intra, în noaptea de sâmbătă spre duminică, începând cu ora 00,00, în Spaţiul Schengen, cu frontierele aeriene şi maritime. La Bucureşti, momentul va fi marcat printr-un eveniment pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” – Otopeni, informează Agerpres.

Un eveniment similar este programat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 23,30, şi pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” de la Cluj-Napoca.

Prezent vineri la Timişoara, la inaugurarea unui terminal al Aeroportului Internaţional, premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă, şi cu frontierele terestre, până la finalul anului.

Ministerul Afacerilor Interne a informat că, în ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei aeriene, începând cu data de 31 martie, odată cu aderarea României la Spaţiul Schengen, persoanele care efectuează zboruri către sau dinspre state membre Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră.

Astfel, în aeroport, după ce vor face controlul de securitate, pasagerii vor merge direct către poarta de îmbarcare fără a se mai opri la filtrele Poliţiei de Frontieră pentru a le fi verificate documentele de călătorie.

Cu toate acestea, sunt posibile verificări ale poliţiştilor pentru stabilirea situaţiei legale a persoanelor. Scopul acestora este prevenirea infracţiunilor transfrontaliere şi a migraţiei ilegale.

„Este important de menţionat că toţi pasagerii vor avea nevoie în continuare de un document de călătorie valabil. În ceea ce priveşte minorii, precizăm că aceştia vor putea călători în Spaţiul Schengen cu exact aceleaşi documente pe care trebuie să le deţină şi la acest moment atunci când se deplasează în străinătate”, a precizat Ministerul de Interne.

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne al UE din 30 decembrie 2023 a decis eliminarea controalelor la frontierele aeriene şi maritime interne cu Bulgaria şi România, după ce Austria, ultima ţară din UE-27 care se opunea acestei măsuri, şi-a ridicat veto-ul.

Astfel, începând cu 31 martie 2024, nu se vor mai efectua controale asupra persoanelor la frontierele aeriene şi maritime interne ale UE dintre Bulgaria şi România şi celelalte ţări din Schengen. Această dată corespunde modificării programului de iarnă/vară stabilit de Asociaţia Internaţională de Transport Aerian.

Anul trecut, prin aeroporturile din România au trecut 23 de milioane de pasageri

„Pe aeroporturile din România, au fost înregistrate, în anul 2023, peste 160.000 de curse – 66% dintre acestea fiind Schengen – şi mai bine de jumătate din cele Schengen pe Aeroportul Otopeni. Vorbim de aproximativ 23 de milioane de pasageri, cei mai mulţi fiind înregistraţi tot la Otopeni, undeva la aproximativ 14 milioane, urmat de Aeroportul Cluj-Napoca, cu aproximativ 3 milioane, şi Aeroportul Iaşi, cu aproximativ 2 milioane. Din totalul pasagerilor, 300.000 au fost minori, iar în cazul a 2.500 dintre aceştia s-a luat măsura nepermiterii ieşirii din ţară”, informează Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.