FacebookTwitterLinkedIn

Propunerile de eliminare treptată sau de interzicere a utilizării tuturor gazelor fluorurate utilizate de pompele de căldură, unitățile de aer condiționat sau în spumele folosite în construcția și renovarea clădirilor ar putea adăuga 10-30 de miliarde de euro numai în sectorul european al supermarketurilor, potrivit companiei Honeywell.

”Dacă ar trebui să se pună în aplicare interdicții efective pentru toate gazele fluorurate, această interdicție ar adăuga presiuni majore asupra costurilor pentru consumatorii și companiile din întreaga Europă și ar pune în pericol atingerea obiectivelor europene privind clima”, precizează compania.

Dacă aceste propuneri vor fi adoptate, Uniunea Europeană pur și simplu nu va putea atinge obiectivele de acțiune climatică și de independență energetică, stabilite în propunerile Comisiei privind Green Deal, în pachetul legislativ “Fit for 55” și în planul REPowerEU, alături de obiectivele sale climatice.

Pompele de căldură reprezintă o parte importantă a planului REPowerEU al Uniunii Europene, care prevede instalarea a 60 de milioane de pompe de căldură în statele membre până în 2030.

“Ar fi un rezultat periculos dacă, în căutarea unui aer mai curat, a unei mai mari eficiențe energetice și a unei calități mai bune a vieții pentru toți cei care locuiesc sau vizitează Europa, am împiedica tocmai aceste obiective, prin eliminarea de pe piață a unei tehnologii inovatoare, dezvoltate pentru a contribui la atingerea lor”, a declarat Julien Soulet, vicepreședinte și director general, Produse cu Fluor, Europa, Orientul Mijlociu și Africa, Honeywell Advanced Materials.

Aceste gaze contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și la îmbunătățirea eficienței energetice fără a sacrifica performanța produsului final, iar utilizarea lor include agenți frigorifici pentru vehicule, aplicații de climatizare comercială și rezidențială, pompe de căldură.

Interzicerea utilizării HFO în refrigerare ar putea adăuga 10-30 de miliarde de euro în costuri de electricitate numai în sectorul european al supermarketurilor, din cauza eficienței energetice mai scăzute a alternativelor, care necesită ca sistemele să lucreze mai mult, consumând astfel mai multă energie.

De asemenea, ar putea avea consecința neintenționată de a adăuga până la 24 de milioane de tone de echivalent CO2 (tCO2e) în emisiile din mediul înconjurător – echivalentul a aproape 4,7 milioane de mașini pe benzină conduse timp de un an.