Forbes România a invitat reprezentanți importanți din mediul de afaceri local să vorbească despre lecțiile învățate/trăite în anul 2022 și despre provocările anului 2023 în proiectul editorial #lecțiipentru2023.
Magda Staicu, marketing & sales executive, THE EDIT
Forbes: Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2022?
Magda Staicu: Polarizant. Anul 2022 a adus schimbari politice si economice fundamentale care au antrenat provocări sociale majore. În acest context general tensionat, există, însă, dinamici care variază de la o industrie la alta.
De exemplu, principalii indicatori ai industriilor la intersecția cărora activăm au înregistrat creșteri față de aceeași perioadă a anului trecut. Mă refer aici la accelerarea comerțului online, la creșterea vânzărilor pentru segmentul de amenajare a casei sau curbă ascendentă înregistrată de piața imobiliară.
În acest context dual, ca tineri antreprenori am ales cu prudență, dar și curaj să ne asumăm un proiect ambițios, cu obiective strategice de creștere pe termen lung. După 3 ani de prezență exclusivă în mediul digital și o creștere accelerată de la an la an, am deschis magazinul The EDIT, o materializare fizică a esteticii brandului lansat în anul 2019.
Magazinul expune o selecție curatoriată de peste 1.000 de piese de mobilier, corpuri de iluminat, decorațiuni, obiecte de design, accesorii create de 50 de branduri europene consacrate, dar și de studiouri de design emergente.
Fără a minimiza importanța evenimentelor recente și riscurile aferente, noi am făcut un pariu pentru viitor, alegând să investim în soluții de creștere: dezvoltarea accelerată a portofoliului, o investiție continuă în sisteme logistice și stocuri.
În plus, am susținut consecvent și intens demersuri în zona de marketing și comunicare.
Forbes: Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2022? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?
Magda Staicu: Factori precum creşterea costurilor materiei prime, dar mai ales întârzierile pe lanţul de distribuţie a materialelor specifice producției de mobilă și accesorii de design au fost în radarul nostru în acest an.
Am acordat o atenție specială monitorizării termenelor de livrare și am avut un comportament transparent și proactiv în ceea ce privește informarea clienților noștri în cazul apariției unor întârzieri.
Deși a fost un an cu transformări economice intense și provocări diverse, The EDIT și-a triplat cifra de afaceri față de aceeași perioadă a anului trecut. Cu o importanță la fel de relevantă pentru strategia noastră de business, am crescut accelerat atât numărul și frecvența comenzilor, dar mai ales gradul de loialitate, recomandare și valoarea medie a comenzii.
Astfel, având o strategie de dezvoltare accelerată a portofoliului și o investiție continuă în sisteme logistice și stocuri, The EDIT și-a triplat cifra de afaceri în fiecare an și își propune să atingă pragul de venit de 1 milion de euro până la sfârșitul lui 2022.
Forbes: Cum a influențat războiul din Ucraina activitatea companiei dvs.?
Magda Staicu: Războiul a generat tensiuni care țin de contextul economic și social general, care se resimt și în industria noastră.
Forbes: Care credeți că sunt puncte tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România?
Magda Staicu: România rămâne în continuare țara cu una dintre cele mai mari creșteri economice din Europa. În același timp, faptul că avem o economie emergentă care trebuie să accelereze modernizarea pentru a recupera decalajul față de alte țări dezvoltate poate fi privit ca pe o oportunitate.
Acest context alături de resursele locale de talente creează o perspectiva pozitivă a mediului de afaceri pe termen lung. Cu toate acestea, faptul că tinerii continuă să emigreze reprezintă un punct sensibil care va influența calitatea și cantitatea forței de muncă, făcând necesară o atenție strategică a autorităților în acest sens.
Modelul nostru de business își găsește inspirație în cel scandinav, atât la nivel estetic, cât și strategic. Credem că inovația reprezintă motorul central al dezvoltării sociale și economice.
De aceea, considerăm că mediul de afaceri românesc trebuie să se orienteze către regândirea unui nou model economic bazat pe flexibilitate, sustenabilitate și inovație, dar și pe investiția în educație și tehnologie.
Forbes: Care credeți că sunt măsurile pe care Guvernul României ar trebui să le ia pentru ca mediul de afaceri din România să treacă această iarnă fără piederi majore? (falimente, insolvente, blocaje)
Magda Staicu: Perspectivele economice în toată Europa au în acest moment un grad excepțional de incertitudine. Războiul de agresiune împotriva Ucrainei creează un context sensibil din punctul de vedere al securității regionale, la care se adaugă evoluțiile adverse de pe piața gazelor și energiei.
De la începutul crizei energetice în septembrie 2021, 674 de miliarde de euro au fost alocate în țările europene pentru a proteja consumatorii de creșterea costurilor la energie.
O planificare riguroasă din partea reprezentanților Guvernului României a accesării fondurilor europene disponibile, dar și sprijinirea investițiilor destinate promovării producției de energie din surse regenerabile, sunt doar câteva măsuri care sprijină populația, dar și mediul de afaceri în această perioadă.
Forbes: Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar pentru industria/domeniul dvs. în anul 2023?
Magda Staicu: Deteriorarea nivelului de trăi și destabilizarea puterii de cumpărare rămân unele dintre marile provocări la nivel mondial.
Asistăm la un efect cumulativ al crizelor politice, sociale și de securitate cu efecte pentru întreagă economie și stabilitate globale.
În ceea ce privește industria în care activăm, credem că este un moment oportun pentru regândirea strategiilor de eficientă energetică, pentru utilizarea cât mai inteligență a spațiilor de birouri și de locuit, dar mai ales pentru dezvoltarea segmentului de construcții inovative și sustenabile.
(25 noiembrie 2022)
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).

