FacebookTwitterLinkedIn

Nuclearelectrica a semnat o scrisoare de intentie cu Fondul de Investiții Inițiativa celor Trei Mări pentru a explora posibilitatea unei colaborări în sectorul producției de energie regenerabilă în România, în vederea atingerii unor obiective strategice comune.

“Prin parteneriatul cu Fondul de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări in vederea producției de energie regenerabilă în România, dorim să ne extindem și mai mult contribuția la securitatea energetică, independența energetică și protecția consumatorilor din România”, a declarat Cosmin Ghiță, directorul general al Nuclearelectrica.

Nuclearelectrica generează în prezent 33% din energia României și are proiecte strategice de investiții care îi vor crește contribuția la generarea de energie curată la aproximativ 66% la nivelul anului 2030.

Compania de stat caută oportunități de a dezvolta în continuare proiecte complementare, care să asigure o creștere și mai mare a contribuției sale la producția de energie curată în România.

Fondul de investiții al Inițiativei celor Trei Mări (3SIIIF sau Fondul) este interesat să identifice în continuare și să se asocieze în oportunități care sa sprijinire tranziția energetica și securitatea energetica în Regiunea Celor 3 Mari.

Până în prezent, Fondul a realizat două investiții în energie regenerabilă (Enery Development GmbH și R.POWER SA), inclusiv în România.

Fondul nu este autorizat să facă investiții în sectorul nuclear și orice parteneriat cu Nuclearelectrica ar fi într-o entitate separată, axată pe active de energie regenerabilă.

România și-a stabilit obiective „foarte ambițioase” de decarbonizare, respectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030, reducerea dependenței de importuri de la 20,85% la 17,8% până în 2030, eliminarea a până la 4,59 GW de energie pe cărbune până în 2032 și înlocuirea acesteia cu surse de energie curată.