FacebookTwitterLinkedIn

OMV își reînnoiește identitatea de brand în următorii trei ani în șapte țări – România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Bulgaria, Serbia și Austria, cu focus strategic pe o gamă de soluții inovatoare, sustenabile și digitale.

Identitatea de brand va fi complet reînnoită în toate mediile de comunicare B2B și B2C. Astfel, noul design va fi implementat treptat în aproximativ 1.000 de stații de alimentare OMV care deservesc peste 650.000 de clienți în fiecare zi. Noua identitate va fi implementată și în rețeaua de stații electrice eMotion, aflată în expansiune rapidă. Aproximativ 1,5 milioane de carduri business vor fi actualizate în următorii 3 ani. Adaptarea mediilor de comunicare digitale conform noii identități de brand va începe cu website-ul Grupului OMV și va continua cu aplicația OMV MyStation, care deservește peste 1 milion de utilizatori din Europa Centrală și de Est, potrivit unui comunicat al grupului.

„În retailul OMV, ne axăm pe sprijinirea mobilității. Iar obiectivul nostru este să continuăm să simplificăm și să dezvoltăm serviciile de mobilitate, anticipând nevoile viitoare și așteptările clienților, oferind o gamă de soluții inovatoare, sustenabile și digitale. Noua noastră identitate corporativă și sloganul „Forward for Good” subliniază strategia companiei noastre, misiunea noastră de transformare și atitudinea orientată spre viitor” – a declarat Daniel Ion, Membru al Consiliului de Administrație OMV Petrom Marketing SRL, responsabil cu activitatea de Retail.

OMV este într-un proces de tranziție pentru a deveni o companie integrată de produse chimice, combustibili și energie sustenabilă, cu accent pe soluții de economie circulară. Migrând treptat spre un model de business cu emisii scăzute de carbon, OMV își propune să atingă ținta Net Zero emisii până în 2050. Compania a obținut venituri de 39 de miliarde EUR în 2023, cu o forță de muncă diversă și talentată de aproximativ 20.600 de angajați în întreaga lume. Acțiunile OMV sunt tranzacționate la Bursa de Valori din Viena (OMV) și ca certificate de depozit americane (OMVKY) în SUA.