FacebookTwitterLinkedIn

OMV Petrom a descoperit noi resurse de țiței și gaze naturale în regiunile Oltenia și Muntenia din sudul României, care totalizează 30 milioane barili echivalent petrol, echivalentul a trei pătrimi din producția realizată de OMV Petrom în anul 2022.

„România produce țiței și gaze de peste 150 de ani, iar în aceste condiții identificarea de noi resurse presupune un efort semnificativ. Noile descoperiri vor contribui la reducerea declinului producției noastre și la continuitatea furnizării unor produse esențiale pentru economie”, a declarat Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Explorare și Producție.

Forajul de explorare și testare a acestor trei sonde a avut loc în perioada iunie 2022 – aprilie 2023. Compania a investit în forajul de explorare aproximativ 20 de milioane de euro.

Una dintre descoperirile făcute de OMV Petrom a fost în perimetrul de explorare Verguleasa, din regiunea Olteniei. Compania a identificat resurse de țiței care se ridică la aproximativ 20 de milioane bep în total, această reprezentând cea mai mare descoperire de țiței a OMV Petrom din ultimele decenii.

Descoperirea se află în proximitatea unei alte zone de exploatare, ceea ce oferă sinergii care vor contribui la începerea mai rapidă a producției.

O altă descoperire a avut loc în perimetrul de explorare Târgoviște, unde au fost identificate resurse de țiței în cantitate estimată de 6 milioane bep. Lucrările de testare au avut loc în aprilie 2023, iar cele premergătoare dezvoltării exploatării sunt în curs de pregătire.

O a treia descoperire a fost făcută în perimetrul de explorare Târgu Jiu și au fost identificate resurse de gaze naturale de 7 milioane bep, echivalentul a aproape o treime din producția de gaze naturale a României din anul 2022.

O a două sondă este deja planificată pentru anul viitor, iar pregătirile pentru conectare sunt în curs.