FacebookTwitterLinkedIn

Fonduri nerambursabile de peste 800 milioane euro pentru investiții în proiecte de energie verde vor fi disponibile pe piață în următoarele săptămâni, unde companiile vor putea crește eficiența energetică a fabricilor sau noi unități de producere a energiei regenerabile vor putea fi instalate pe tot teritoriul țării, arată datele REI Grup.

Fondul pentru Modernizare pune la dispoziția companiilor un buget total de 815 milioane euro pentru investiții în energie regenerabilă, atât într-o schemă dedicată eficientizării consumului, prin instalarea de panouri fotovoltaice, cu o alocare de 415 milioane de euro, cât și în producția de energie verde din surse diverse, cu o alocare de 400 milioane de euro.

„Este o ocazie unică deoarece alocarea este foarte generoasă, iar cererea din piață crește într-un ritm accelerat. Fabricile, retailerii și alți consumatori nu pot rata această oportunitate, în contextul în care termenul de încetare a plafonării prețului la energie se apropie. Avem discuții pentru proiecte mari și foarte mari în producția de energie verde și suntem convinși că banii proveniți din comercializarea certificatelor de CO2 pot pune România pe harta marilor producători de energie regenerabilă din Europa”, a declarat Roxana Mircea, managing partner REI Grup.

Ministerul Energiei a publicat pe parcursul lunii ianuarie ghidurile consultative aferente ambelor apeluri (autoconsum și producție energie verde), cea mai mare parte a fondurilor fiind adresate investițiilor cu panouri solare.

Solicitanții eligibili, în cazul ambelor apeluri, pot fi atât start-up-uri, microîntreprinderi, IMM, dar și întreprinderi mari, iar un proiect de investiții va beneficia de un maximum de 20 milioane euro/investiție.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.