Restart Energy, companie lider în servicii de tranziție energetică, a finalizat instalarea unui sistem de generare a energiei fotovoltaice pentru compania KRAFTALT, în valoare de aproximativ 450.000 de euro.
Proiectul are o putere de 626,4 kWp și a fost instalat pe imobilul aparținând beneficiarului, situat în localitatea Dej, județul Cluj. Sistemul cuprinde 1392 de panouri și asigură aproximativ 90% din consumul de energie al companiei. Energia verde produsă înseamnă o reducere a emisiilor de CO2 cu aproximativ 243 de tone pe an.
„Investiția a fost realizată în contextul creșterii prețului la energie electrică și a modificării legislației privind prosumatorii. Ne-am concentrat eforturile pentru a integra tehnologii moderne rezidenților din Parcul Industrial și a le acorda beneficii prin scăderea costurilor cu energia electrică, predictibilitate, reducerea amprentei de CO2 și creșterea performanței energetice”, spune Urian Ioan Vasile, administrator KRAFTALT.
În 2023, Restart Energy a implementat 42 de proiecte fotovoltaice, cu o putere instalată de 11,327 MW.
„Producția independentă de energie electrică înseamnă flexibilitate, scăderea amprentei de carbon și creșterea profitabilității companiei, prin eficientizarea costurilor operaționale. Panourile fotovoltaice au o durată de viață de aproximativ 30 de ani, iar costurile de mentenanță sunt minime” spune Armand Domuța, General Manager Restart Energy.
Investiția beneficiarului se va amortiza în aproximativ 4 ani. Panourile instalate produc anual 645 MWh de energie electrică.
În ianuarie 2021, Restart Energy a semnat un parteneriat cu fondul american Interlink Capital Strategies din Washington DC pentru finanțarea dezvoltării a 500 MW de proiecte regenerabile în România până în 2025, în vederea furnizării de energie 100% verde produsă local către toți clienții finali.
În februarie 2021, Restart Energy a lansat prima emisiune de obligațiuni verzi convertibile din România care au fost listate la Bursa de Valori București.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).

