Reducerea riscurilor climatice la interior poate aduce României beneficii economice de 6,3 miliarde de euro până în 2050, în timp ce toate statele membre UE ar putea economisi până la 608 miliarde de euro.
„Renovarea clădirilor în direcția eficienței energetice și sustenabilității impactează direct calitatea vieții și contribuie la reducerea semnificativă a costurilor asociate cu energia. În plus, procesul de renovare poate să creeze locuri de muncă și să stimuleze economiile locale”, potrivit unui studiu al Velux.
Potrivit studiului Velux, cheltuielile cu asistența medicală ar putea scădea cu 801 milioane de euro iar alte 425 milioane de euro ar putea fi economisite în sectoarele de sănătate și productivitate.
Alte 2,4 miliarde de euro ar fi economisite în sectorul termoficării pentru școli, iar 1,3 miliarde de euro, respectiv 1,4 miliarde de euro, în cazul birourilor, datorită productivității crescute în imobile mai bine ventilate și cu mai multă lumină naturală.
Riscurile de a locui într-o locuință învechită și ineficientă din punct de vedere energetic depășesc sănătatea și situația financiară a europenilor.
În prezent, 1 din 3 europeni suferă de un pericol asociat climatului interior, printre care lipsa de lumină naturală, frigul, zgomotul, umezeala și mucegaiul.
De asemenea, consecințele clădirilor nerenovate sunt resimțite la scară social, de la creșterea cheltuielilor cu asistența medicală, la scăderea productivității sau creșterea consumului de energie.
Potrivit celui mai recent raport realizat de ONU, în ciuda creșterii investițiilor în eficiență energetică și a reducerii intensității energetice, consumul de energie și emisiile de CO2 din sectorul clădirilor și al construcțiilor au revenit după pandemia COVID-19 la un nivel record.
”Mai mult, reducerea expunerii la umezeală și mucegai și remedierea lipsei de lumină naturală în clădirile rezidențiale generează beneficii în materie de bunăstare estimate la echivalentul a circa 100 de miliarde de euro pe an în țările UE”, se spune în studiu.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).

