Gradul de umplere în depozite depăşeşte 101%, peste media europeană, iar în iarna aceasta ”stăm chiar mai bine decât anul trecut”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
“Cu certitudine suntem pregătiţi pentru iarna 2024-2025, ba chiar stăm mai bine decât anul trecut. Suntem în continuare în supraplin, cu peste 101% grad de umplere, mai mult decât media europeană. De altfel, este unul dintre capitolele la care România a excelat şi ne-am îndeplinit această obligaţie cu 70 de zile înainte de termenul stabilit de Comisia Europeană pentru toate statele-membre. Suntem pregătiţi şi din perspectiva creşterii producţiei. Vă pot spune, în premieră, că directorul general de la Romgaz, domnul Popescu (Răzvan Popescu, n.r.) este, astăzi, la Caragele unde se va pune în funcţiune Sonda 55, Damianca. De altfel, creşterea producţiei Romgaz, şi felicit compania noastră pentru asta, este datorată creşterii producţiei la Caragele. Este un program de investiţii de peste un miliard de lei. Acolo aşteptăm veşti şi mai bune în perioada imediat următoare. Nu vă pot dezvălui mai multe, e o companie listată, dar cert este că dacă avem gaze pe uscat, cu siguranţă trebuie să le exploatăm şi cu siguranţă aşteptăm cu toţii exploatarea gazelor din Marea Neagră, un proiect care este în grafic. Cele mai multe contracte, cred că peste 95-98% au fost deja semnate şi avem graficul de proiect în bună ordine”, a spus Burduja, la cea de-a şasea ediţie a Forumului gazelor naturale, potrivit Agerpres.
Oficialul a subliniat că trebuie gândită o variantă de a da valoare adăugată gazului extras din Marea Neagră, prin proiectul Neptun Deep.
“Exploatarea gazelor din Neptun Deep este o mare realizare a ministrului Popescu, a companiei Romgaz, care şi-a asumat să preia participaţia Exxon şi să investească un miliard de dolari. O investiţie care a cauzat anumite critici la vremea respectivă şi de care acum cu toţii ne bucurăm, pentru că avem şanse să ne dublăm producţia de gaz românesc spre 18-20 de miliarde de metri cubi din 2027. Acum trebuie să ne gândim cum dăm valoare adăugată acestui gaz. O variantă e să-l transformăm în energie electrică, iar proiectul de la Mintia este o mare şansă în acest sens”, a completat Burduja.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).