Sphera Franchise Group („Sphera”), grup din industria de foodservice din România, a încheiat anul 2022 cu vânzări consolidate de 1,3 miliarde lei, în creștere cu 32% față de 2021, fiind cel mai ridicat nivel înregistrat de grup de până acum.
EBITDA normalizat a ajuns la 102,7 milioane lei, mai mare cu 40% față de anul precedent. Astfel, Sphera a închis anul 2022 cu un profit net normalizat de 44,3 milioane lei, cu 71% peste cel din 2021.
Călin Ionescu, CEO, Sphera Franchise Group: „Rezultatele solide înregistrate de Sphera în 2022 sunt o dovadă a eficienței strategiei noastre și a puterii brandurilor noastre în obținerea unei creșteri sănătoase care susține performanța. Ne-am luat angajamentul de a ne dezvolta pe termen lung în mod sustenabil, oferind produse și servicii excelente clienților noștri, un mediu favorabil angajaților noștri, randamente pozitive investitorilor noștri și sprijin în comunitate, iar 2022 este dovada că ne îndeplinim această promisiune, în ciuda provocărilor.
Ne-am confruntat cu un an dificil, iar volatilitatea mediului economic persistă, dar Sphera se bazează pe fundamente puternice și vom continua să construim pe această bază pentru a ne implementa strategia și atinge obiectivele, în beneficiul clienților, investitorilor, angajaților noștri și comunității, deopotrivă”.
Vânzările generate în România s-au ridicat la 1,14 miliarde lei (+30% YoY), urmate de Italia cu 166,3 milioane lei (+46% YoY) și Republica Moldova cu 17,4 milioane lei (+40% YoY).
Ponderea cheltuielilor G&A în vânzări a scăzut cu 0,8 pp în 2022 față de 2021, în pofida unei creșteri de 12% comparativ cu anul precendent. Drept urmare, profitul operațional a ajuns la 53,2 milioane lei în 2022, o creștere cu 51% față de 2021.
Performanța din 2022 s-a datorat rezultatelor puternice pe toate piețele și pentru toate brandurile, care au înregistrat creșteri de două cifre ale vânzărilor.
KFC România a contribuit cu vânzări de 946,9 milioane lei (+29% YoY), KFC Italia cu 166,3 milioane lei (+46% YoY), Pizza Hut cu 122,9 milioane lei (+37% YoY), Taco Bell cu 69,3 milioane lei (+ 42% YoY) și KFC Moldova cu 17,4 milioane lei (+40% YoY).
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).

