Fonduri europene pentru livezi și afaceri la țară. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat noi ghiduri pentru accesarea de fonduri europene de către fermierii români și autoritățile publice eligibile. Banii sunt alocați în Planul Național Strategic, iar prima sesiune de proiecte este așteptată să se lanseze în această toamnă.
AFIR a anunțat astăzi, joi – 3 august, că pe pagina de internet, au fost publicate versiunile consultative ale Ghidului solicitantului pentru mai multe domenii de intervenție din Planul Național Strategic (PNS) 2023 – 2027.
Lista intervențiilor lansate astăzi de AFIR în consultare publică
Potrivit AFIR au fost lansate în consultare publică ghidurile aferente investițiilor în sectorul pomicultură, procesarea agricolă și pomicolă precum și pentru infrastructura de acces agricolă. Astfel:
– ;
– ;
– .
Pe 1 august au fost lansate în dezbatere publică ghidurile pentru sectorul zootehnic, infrastructura și înființarea de irigații, crearea și modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spațiul rural, sprijinul pentru tinerii fermierii dar și o intervenție pentru transferul de cunoștințe.
Beneficiarii de bani europeni pot trimite sugestii și observații timp de 15 zile
Conform celor transmise de AFIR, perioada aferentă consultării publice este de 15 zile de la data publicării, începând cu data de 2 august. Toți cei interesați pot transmite sugestii și observații privind ghidurile publicate pe adresa de e-mail consultare@afir.info.
Ghidul solicitantului îi ajută pe fermieri să afle care sunt condițiile de eligibilitate și documentele pe care trebuie să le pregătească pentru lansarea sesiunilor de depunere a proiectelor pentru fonduri europene. Ghidul Solicitantului reprezintă detalierea tehnică şi financiară ce cuprinde setul de informaţii necesare solicitantului pentru pregătirea, derularea şi implementarea proiectului, elaborat pentru fiecare intervenție PS 2023-2027, document care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (agrointel.ro).