Microîntreprinderile din cele 6 județe ale Regiunii Nord-Est vor putea obține ajutoare de câte 50.000-200.000 de euro pe proiect, pentru investiții în afaceri IT, cabinete stomatologice, medicină veterinară, service sau spălătorii auto, contabilitate și multe altele, potrivit unui proiect oficial de ghid al solicitantului scos în consultare publică.
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est a publicat în dezbatere propunerea de Ghid de finanțare pentru apelul 1 de proiecte „Investiții pentru modernizarea microîntreprinderilor”, din cadrul Programului Regional Nord-Est (PRNE) 2021-2027, susținut din fonduri europene. Până acum, 6 din cele 8 regiuni de dezvoltare ale României au publicat ân consultare drafturi de ghiduri de finanțare din noile programe regionale, pentru sectorul IMM.
Acest apel se va adresa microîntreprinderilor din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, respectiv județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui. Microîntreprinderilor localizate în județele Vaslui și Botoșani vor primi un punctaj suplimentar, pentru a reduce disparitățile.
Linia de finanțare va avea un buget total de 30 de milioane euro (25,5 mil. euro din fonduri UE și 4,5 mil. euro de la bugetul de stat).
Din acești bani se vor acorda ajutoare de minimis de câte 50.000-200.000 EUR pe proiect.
Descarcă de AICI Ghidul propus pentru microîntreprinderile din Regiunea Nord-Est și transmite propuneri și sugestii prin formularul online ADR Nord-Est, până pe 25.04.2023.
După finalizarea perioadei de consultări, ADR Nord-Est va publica ghidul final și va putea apoi să deschidă apelul de proiecte în sistemul electronic MySMIS2021.
Granturi pentru firme micro din nordul Moldovei: condiții de eligibilitate
Pentru a putea obține fondurile nerambursabile, firmele beneficiare vor trebui să îndeplinească o serie de condiții cumulate, printre care:
- Să fie societate comercială, constituită în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile.
- Să fie microîntreprinderi (număr mediu de salariați mai mic decât 10, cifră de afaceri anuală netă sau active totale de până la 2 milioane de euro). Încadrarea solicitantului în categoria microîntreprinderilor este obligatorie până la momentul încheierii contractului de finanțare, inclusiv.
- Dacă numărul mediu de salariați din ultimul an fiscal încheiat înainte de depunerea cererii de finanțare este 0, proiectul trebuie să prevadă creșterea acestuia cu cel puțin 1 salariat.
- Solicitantul a desfășurat activitate pe o perioadă corespunzătoare cel puțin unui an fiscal integral, nu a avut activitatea suspendată temporar oricând în anul curent depunerii cererii de finanțare și în anul fiscal anterior, cu excepția suspendării activității pe perioada stării de alertă instituită în conformitate cu prevederile legale în vigoare, și a înregistrat profit din exploatare (>0 lei) în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare.
- O întreprindere care depune cererea de finanțare în cursul anului 2023, trebuie să fi fost înființată cel mai târziu la 3 ianuarie 2022 (prima zi lucrătoare din anul 2022) și să fi înregistrat profit din exploatare la 31 decembrie 2022.
- Beneficiarul trebuie să aibă sediul social într-unul dintre județele eligibile și să efectueze investiția în oricare dintre județele din regiunea Nord-Est.
Lista domeniilor CAEN eligibile cuprinde circa 150 de coduri CAEN eligibile, dintre care amintim doar:
- 4520 Întreținerea şi repararea autovehiculelor
- 6201 Activități de realizare a software-ului la comandă (software orientat client)
- 6202 Activități de consultanță în tehnologia informației
- 6203 Activități de management (gestiune şi exploatare) a mijloacelor de calcul
- 6209 Alte activități de servicii privind tehnologia informației
- 6311 Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe
- 6399 Alte activități de servicii informaționale n.c.a.
- 6910 Activităţi juridice
- 6920 Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanță în domeniul fiscal
- 7500 Activități veterinare
- 8621 Activităţi de asistenţă medicală generală
- 8623 Activităţi de asistenţă stomatologică
- 3109 Fabricarea de mobilă n.c.a.
- 1413 Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte
- 1320 Producţia de ţesături
- 2512 Fabricarea de uşi şi ferestre din metal
Cheltuieli eligibile propuse în proiectul de Ghid de finanțare:
- Cheltuieli efectuate în cadrul activităților de marketing și branding.
- Cheltuieli pentru amenajarea terenului.
- Cheltuieli cu amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială.
- Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului.
- Construcții și instalații.
- Cheltuieli montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale.
- Cheltuieli cu Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj.
- Cheltuieli cu organizarea de șantier.
- Cheltuieli diverse și neprevăzute.
- Cheltuieli cu dotările (utilaje, echipamente cu și fără montaj, dotări).
- Cheltuieli cu achiziționarea de instalații/ echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie, precum și sisteme care utilizează surse regenerabile/ alternative de energie.
- Cheltuieli pentru achiziția de active necorporale.
- Cheltuieli indirecte conform art. 54, lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 2021/1060.
–-
Citește și:
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.startupcafe.ro).