Bugetul Ministerului Educaţiei va fi suplimentat cu suma de 40 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevede un proiect de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei, potrivit Agerpres.
Potrivit notei de fundamentare, suma va fi destinată pentru asigurarea unor spaţii de învăţământ, de cazare şi de petrecere a timpului liber, având în vedere „extinderea şi adaptarea” ofertei de educare şi formare.
„Astfel, atragerea unui număr din ce în ce mai mare de studenţi din ţară, dar şi din străinătate, prin promovarea intensă a programelor de studii asigurate, a generat o creştere spectaculoasă a solicitărilor de cazare. Datorită solicitărilor mari de cazare la începutul fiecărui an universitar făcute de studenţii anului I, studenţii cazaţi din ceilalţi ani, studenţii admişi prin diverse programe de învăţământ (Erasmus+Erasmus Mundus etc.), se produce o suprapopulare a căminelor studenţeşti. În aceste condiţii numărul de studenţi cazaţi în cămin depăşeşte numărul normat de cazare al căminelor”, se arată în nota de fundamentare.
Prin alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Educaţiei se vor asigura servicii de cazare pentru studenţi, în condiţii moderne, pentru a satisface solicitările crescute din ultimii ani, prin creşterea capacităţii de cazare, se arată în nota de fundamentare.
„În Programul de Investiţii al Ministerului Educaţiei, anexa la Legea bugetului de stat pe anul 2024, este cuprins un număr de 7 cămine studenţeşti aflate în diferite stadii de execuţie şi ale căror lucrări este necesar a se finaliza în perioada imediat următoare deoarece instituţiile respective nu pot onora cererile de cazare pentru începerea anului universitar 2024-2025. Printre aceste instituţii se regăsesc Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Oradea, Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica din Bucureşti etc”, se mai arată în document.
În prezent, compania de construcții Erbașu lucrează la șantierul unui nou cămin cu 350 de camere din cadrul Politehnica București. Valoarea totală a investiţiei este de 24,41 milioane de euro, iar căminul, amplasat în campusul din Regie, va oferi 700 de locuri de cazare pentru studenţii UPB.
La Timișoara, noul cămin studențesc va fi construit de Constructim în regim parter și două etaje și va avea o capacitate de cazare de până la 275 de persoane. Finanțarea va fi asigurată de Compania Națională de Investiții.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).