Cele mai mari două tranzacții imobiliare din primul semestru al acestui an au fost prezentate în premieră de Profit.ro și cumulează aproximativ 85 de milioane de euro.
Este vorba despre tranzacția prin care furnizorul francez de servicii logistice și transport FM Logistic, aflat în proprietatea familiilor Faure și Machet, a vândut dezvoltatorului imobiliar CTP centrele sale de distribuție din București, Timișoara și Dâmbovița, cu scopul închirierii lor. Și a doua este cea prin care jucătorul profesionist de poker Mikalai Vaskaboinikau, aflat pe locul patru în topul câștigurilor realizate de belaruși din turneele de poker, a intrat pe piața imobiliară românească prin achiziția clădirii de birouri One Herăstrău Office, din nordul Bucureștiului, la un preț de 21 de milioane de euro.
O altă tranzacție majoră a fost inițiată în toamna anului trecut între, pe de o parte, grupul Indotek, controlat de omul de afaceri Dániel Jellinek, aflat în topul celor mai bogați unguri, și, pe de altă parte, antreprenorul Gheorghe Iaciu și InfraRed Capital Partners, un fond de investiții controlat, de circa doi ani, de canadienii de la Sun Life, unul dintre cele mai mari grupuri financiare ale lumii. Obiectul negocierilor dintre acești investitori este complexul comercial Expo Market Doraly din Afumați, care este așteptată să se vândă în jurul valorii de 100 de milioane de euro, potrivit surselor Profit.ro din piața imobiliară.
O altă tranzacție pe sectorul de retail care s-ar putea încheia anul acesta ar fi portofoliul format din 5 parcuri de retail scos la vânzare de grupul polonez Scallier. Portofoliul de proprietăți puse la vânzare include proiecte din rețeaua Funshop Park: Proiectul Roșiorii de Vede, deschis în 2021, care cuprinde un Lidl de 2.200 de metri pătrați și un parc de retail de 6.200 de metri pătrați; proiectul din Focșani, inaugurat tot în 2021 cu un Lidl și magazine cu o suprafață închiriabilă de circa 5.000 de metri pătrați; proiectul din Timișoara, deschis în 2022 în locul fostei fabrici de reparare a utilajelor de construcții Uniteh cu un Kaufland și spații de retail de circa 10.800 de metri pătrați; proiectul din Turda, unde lângă Kaufland se amenajează spații comerciale de circa 9.000 de metri pătrați și proiectul din Vaslui, unde tot lângă Kaufland se construiește un parc de retail cu o suprafață de aproape 10.000 de metri pătrați.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.profit.ro).

