FacebookTwitterLinkedIn

Fosta hală Ford din București, restaurată în prezent de dezvoltatorul imobiliar One United Properties, se va deschide în toamna anului viitor sub numele One Gallery și va include, pe lângă spații de birouri și un concept nou de food market, și o sală multifuncțională pentru spectacole de teatru, evenimente culturale, concerte și conferințe.

În plus, compania va amenaja și un spațiu-muzeu, care va cuprinde documente ale vremii, fotografii de arhivă, precum și singura mașină de epocă asamblată chiar în fosta fabrică ce mai există în Europa. 

„Ne propunem să readucem la viață acest reper urban și să îl transformăm într-un spațiu comercial modern. Scopul nostru declarat este să ne implicăm în revitalizarea cartierelor în care construim, oferind facilități și beneficii pentru întreaga comunitate”, a declarat Andrei Diaconescu, cofondator și co-CEO One United Properties. 

One Gallery va găzdui un supermarket Auchan concept store, un food market și spații office la etaj. La începutul verii, compania a anunțat încheierea unui parteneriat cu Tomcat Hospitality pentru a opera în cadrul One Gallery un concept modern de food market, care va adăposti 47 de operatori diferiţi, în diverse formate integrate sub acelaşi acoperiş. 

Clădirea fostei fabrici Ford, situată în cadrul dezvoltării One Floreasca City a One United Properties, a fost prima fabrică Ford cu o linie de asamblare operațională din Europa de Est. Terenul pe care a fost construită fabrica a fost cumpărat la începutul anilor 1930 chiar de către Henry Ford. Fabrica s-a deschis în 1936, având 100 de angajați. Aproximativ 2.500 de vehicule au fost asamblate în fabrică an de an, până în 1948, când fabrica a fost închisă după ce România a intrat sub influența sovietică.  

One United Properties a achiziționat clădirea în 2022, cu scopul de a o restaura și readuce în circuitul public. Data estimată de livrare a imobilului restaurat este trimestrul al treilea din 2025. Valoarea brută de dezvoltare pentru One Gallery este estimată în prezent la 100 de milioane de euro, cea mai mare investiție privată din România în restaurarea unui imobil istoric.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.