FacebookTwitterLinkedIn

Apicultorii români solicită stoparea importului de miere din Ucraina, în condițiile în care cererea pentru export a lipsit aproape total în ultimul an.

Ioan Fetea, președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), susține că România importă deja peste 4.000 tone de miere din spațiul extracomunitar.

„Cea mai mare problemă pentru noi o reprezintă acum valorificarea produselor. Chiar dacă producția a fost una modestă, nici în aceste condiții nu putem valorifica mierea, pentru că există această concurență neloială între ceea ce producem noi și ceea ce intră din spațiul extracomunitar, din păcate, la prețuri foarte mici. Noi nu putem valorifica la fel, având în vedere că prețurile de producție au crescut cu 30%-40%, prețurile de achiziție au scăzut în același mod, cu 30%-40%, iar cererea pentru export a lipsit aproape de tot. De ani avem această concurență neloială, iar acum în contextul cu Ucraina, există o <libertate> și mai mare din acest punct de vedere”, a explicat președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA).

Reprezentantul apicultorilor români a mai precizat faptul că, în această iarnă au fost semnalate depopulări masive de albine la nivel național, iar ajutorul financiar ce se dă prin Programul Național Apicol (PNA) fie pentru întreținerea stupinelor sau pentru diferite boli asigura necesarul pentru numai 25% din stupine.

„Programul Național Apicol, pe care tot îl oblăduiesc ei nu asigură necesarul nici la 25% din stupine și din efective. Restul de 75% dintre apicultori și stupine nu beneficiază. Oamenii nu mai au fonduri de unde să întrețină stupinele, plus că a fost o depopulare și mortalitate masive în această iarnă în aproape toate județele din țară, ceea ce reprezintă un semnal de alarmă. Iarna nu a fost una foarte grea, dar, din punct de vedere biologic, nu a fost corect, pentru că albinele au depus matca târziu, a crescut consumul, albina care trebuia să eclozeze în martie-aprilie a eclozat la sfarsitul lui februarie si uite asa ne-am trezit ca au murit mai mult de jumătate în peste 10% din stupine, deci este o depopulare masivă. Mai sunt și derogările care se dau an de an pentru neonicotinoide și care decimează efectivele de albine. Un an așa catastrofal cu atâtea mortalități nu s-a întâlnit de multa vreme”, a avertizat Ioan Fetea.

În ceea ce privește anul apicol 2023, șeful asociației apicole a subliniat că este foarte greu să facă previziuni pentru că apicultura este determinată și depinde 90% de factorul natural, iar în prezent nu știe cum vor fi condițiile climatice.

În anii precedenți, România producea, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, cu efective de 1,47 de milioane de familii de albine.

În prezent, la nivel național există 2,35 milioane de familii de albine și sunt înregistrați peste 35.000 – 37.000 de apicultori, în jur de 50% fiind membrii ACA, care dețin peste 60% din efectivele de albine.