De la lansare și până în prezent, Bellemonde a vândut peste 50% din cele 93 de vile și 30% din cele 71 de apartamente disponibile în Pipera.
Dezvoltarea ansamblului, întins pe o suprafață de peste 41.000 de m.p., presupune o investiție totală de peste 40 de milioane de euro, cu o susținere de finanțare de 21 de milioane de Euro din partea Libra Internet și o estimare de livrare de 24 de luni, se arată într-un comunicat.
Construcția a început în luna septembrie 2024, ca urmare a obținerii autorizației de construire din partea Primăriei orașului Voluntari. Lucrările de construcție avansează conform planificării, astfel că în prezent sunt deja finalizate lucrările de sistematizare, împreună cu toate lucrările de săpături la fundație pentru toate cele trei etape de construcție. Finalizarea lucrărilor de structură și zidărie este estimată până la finalul lunii mai 2025.
Noua dezvoltare rezidențială Bellemonde din Pipera oferă o paletă variată de opțiuni locative, de la case individuale, case de tip duplex și înșiruit, precum și vile cu apartamente de 2, 3 și 4 camere. Proiectul oferă o gamă variată de opțiuni de preț, adaptate nevoilor și bugetelor diferite. Prețurile variază între 113.464 EUR și 344.968 EUR fara TVA pentru apartamente și între 396.545 EUR și 572.128 EUR fara TVA pentru vilele disponibile în Bellemonde.
„Când vine vorba de achiziționarea unei locuințe, cele mai importante aspecte pe care clienții noștri le au în vedere pe lângă confortul și calitatea construcției, sunt siguranța și accesibilitatea facilităților zilnice. (…) Într-o piață imobiliară dinamică, clienții sunt din ce în ce mai selectivi și atenți în alegerile lor, ceea ce impune o adaptare continuă a strategiilor noastre de dezvoltare pentru a răspunde tuturor acestor noi provocări. În plus, noi utilizăm o abordare orientată pe transparență și încredere în procesul de achiziționare, care se bazează pe încasarea de avans minim la momentul Ante-contractării, urmând ca restul de plată să fie achitat la finalizarea și livrarea în întregime a proprietății”, spune Victor Terheș – Director de Vânzări în cadrul Bellemonde.
Cele mai recente dezvoltări rezidențiale din portofoliul grupului de companii sunt Belvedere Residences Faza 1 și Faza 2 (Fabrica de Glucoză nr. 6-8, Sector 2, București), Zenville (Mircea Eliade nr. 10, Pipera, Voluntari, Ilfov) și IQON (Vasile Alecsandri nr. 132, Pipera, Voluntari, Ilfov). O nouă dezvoltare rezidențială este vizată pe un alt teren aflat în vecinătatea Bellemonde, proiectată astfel încât să dispună de facilități multiple, suprafețe ample de locuit, spații verzi generoase și tehnologii de ultimă generație.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).